Despre administraţia publică locală
Dacă ar trebui să-i explic unui străin cum funcţionează administraţia publică locală din România, cred că aş avea serioase probleme. Nu pentru că n-aş avea habar de atribuţiile fiecăruia dintre cei puşi sau aleşi pentru a rezolva problemele judeţului şi localităţilor din cadrul acestuia, ci din cauza confuziilor generate de modul în care este organizată administraţia autohtonă. De exemplu, funcţiile de prefect şi de preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu văd de ce este nevoie de doi şefi pentru un singur judeţ, de două instituţii care să se calce pe bătături. Nu o dată, prefectul şi şeful CJ s-au văzut în situaţia de a nu-şi cunoaşte cu exactitate competenţele într-o chestiune sau alta. Dacă şeful CJ are o serie de atribuţii concrete, legate de întocmirea şi administrarea bugetului public, prefectul este un fel de şef fără subordonaţi. Sau dacă totuşi îi are, nu prea are ce să le facă. Relaţia sa cu primarii, spre exemplu. Prim-gospodarii localităţilor pot face ce vor muşchii lor, pot încălca legile statului ori de câte ori au chef, că prefectul nu are ce le face. Dacă îl întrebi pe prefect de bani o să-ţi spună că nu e treaba lui, ci a Consiliului Judeţean, dacă-l întrebi de programe cu finanţare externă, lucrurile stau la fel. Atunci, stau şi mă întreb, care este de fapt rolul prefectului în administraţia publică locală? Da, ştim: acela de a coordona activitatea unor instituţii aflate în subordine. Instituţii care funcţionează foarte bine şi fără prefect.
Una dintre puţinele responsabilităţi reale ale prefectului este aceea de a veghea la modul în care este respectată legea de către celelalte instituţii. Calitatea activităţii unui prefect se măsoară şi prin numărul de intervenţii în activitatea primăriilor, spre exemplu, atunci când legea e încălcată. Cu alte cuvinte, prefectul poate ataca în contencios administrativ anumite acte pe care, dintr-un motiv sau altul, le consideră ca fiind ilegale. Ei bine, sunt curios şi eu să aflu câte acte emise de Primăria Râmnicului au fost atacate de prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu. Eu cred că motive, măcar de suspiciune, ar fi fost destule. Faptul că doamna cei doi au fost până acum ceva timp colegi de partid face însă aproape imposibilă exercitarea cu deplină obiectivitate a prerogativelor prevăzute de lege de către doamna prefect.
Şi uite cum ajungem noi la politizarea administraţiei. Politizare care ar putea dispărea dacă întreaga clasă politică ar dori cu adevărat acest lucru. Cu alte cuvinte, o dată ce ai fost ales preşedinte al CJ, să-ţi pierzi funcţia politică în partidul care te-a adus în această poziţie. Aşa să se întâmple şi cu primarii, precum şi cu majoritatea celor care ajung în funcţii cheie în administraţia publică. Astfel, măcar formal, nu am mai avea preşedinţi de consilii judeţene, şefi de partide, primari care fac campanie electorală pe toată durata mandatului şamd. Întrebarea este însă dacă politicienii îşi doresc cu adevărat o depolitizare reală a administraţiei; depolitizare care nu se rezumă la prefecţi şi subprefecţi.
• Octavian HERŢA
Web Design by DowMedia
