|sâmbătă, iunie 25, 2022
  • Follow Us!

20 miliarde pentru şcoli 

20 miliarde pentru şcoli

Emilian Frâncu, Cristi Buican şi Bogdan Pistol ne-au confirmat faptul că s-a reuşit obţinerea de fonduri în valoare de aproape 20 miliarde lei vechi pentru unităţi şcolare din Vâlcea. Astfel, Liceul din Horezu va primi 9,5 miliarde lei, Seminarul teologic – 8,5 miliarde, iar Şcoala Copăcelu – 1,5 miliarde lei. „Sunt acţiuni concrete, prin care reuşim să aducem în Vâlcea sume importante, pentru câteva obiective care au fost uitate şi care necesitau investiţii imediate”, spune liderul liberal Frâncu. Tânărul Bogdan Pistol completează: „Văd că «targetul» pe care şi l-a impus preşedintele Frâncu în ceea ce priveşte strângerea de fonduri pentru judeţ este pe cale să fie realizat. Recunosc, sincer, că m-am îndoit că se pot face atâtea lucruri într-o perioadă destul de scurtă. Daca analizez eficienţa PNL, mă pot declara mulţumit de activitatea unora din colegii mei.”

Leave a Response