Liberalii se simt din nou trădaţi de PD

luni, 3 aprilie 2006

Liberalii se simt din nou trădaţi de PD

   Mulţi dintre liderii Puterii băsesciene se tem de unul dintre cele mai importante simboluri ale rezistenţei anticomuniste, Constantin Ticu Dumitrescu. Cum altfel s-ar explica că, după ce „aliaţii” s-au declarat de acord cu desemnarea lui ca preşedinte al CNSAS, Partidul Democrat şi preşedintele Băsescu au încălcat înţelegerea cu liberalii, în favoarea lui Corneliu Turianu, cel mai mare duşman din istoria noastră recentă al Legii „Ticu”. Gestul „de trădare” al PD, cum îl califică liderii liberali centrali şi locali, este unul greu de depăşit. Şi Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, simte că alianţa cu Partidul Democrat a devenit una „de complezenţă”, nu numai datorită acestui recent „act de trădare a interesului naţional”, ci şi a altor gesturi similare ale democraţilor, petrecute în ultimul an şi jumătate.   

Emilian Frâncu pune puctul pe i:

Băsescu, un tot mai mare „nesimţitor” politic

 Se spune că, de fapt, preşedintele Traian Băsescu a solicitat zilele trecute sprijinul popularilor europeni, la Congresul PPE, de la Roma, pentru ca România să devină membru al UE în ianuarie 2007. Şi n-a avut nici o treabă cu faptul că PD-ul ar cerşi tot mai insistent în ultima vreme să fie primit în marea familie populară europeană. Sanchi! Marea gafă a întrunirii, care i-a iritat la culme chiar şi pe liberalii vâlceni, a fost faptul că Băse’ şi-a ţinut discursul în faţa popularilor având în spate sigla PD alături de steagul României. „Este condamnabil faptul că domnul Băsescu uită în continuare că este preşedintele tuturor românilor şi trebuie să fie apolitic. Asta a fost de altfel şi una dintre marile nemulţumiri pe care ni le-am manifestat vineri, la Delegaţia Permanentă a partidului. Păi, domnul Băsescu ori era preşedintele României, iar în această calitate nu prea avea ce căuta la eveniment, cu atât mai puţin cu sigla PD în spate, ori era preşedintele PD şi apărea doar cu simbolul partidului său. Nici pe vremea lui Ion Iliescu nu a existat o dovadă mai evidentă decât aceasta a partizanatului politic. Iliescu măcar dădea impresia că e neutru, dar Băsescu… nu mai are nici un fel de jenă!”, ne-a precizat contrariat Emilian Frâncu, liderul PNL Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe