în Laloşu, doar o fântână are apă potabilă

luni, 3 aprilie 2006

Cu setea-n gât!

În Laloşu, doar o fântână are apă potabilă

  În comuna vâlceană Laloşu mai există doar o singură fântână de unde localnicii mai pot bea apă potabilă. Situaţia este destul de gravă, deoarece oamenii sunt obligaţio să care apă cu găleţile, iar la fântâna cu pricina se formează de multe ori şi cozi. Pentru rezolvarea situaţiei la Laloşu s-a întrunit ieri Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. S-a stabilit că persoanele care fac parte din comitetul local vor trebui să facă eforturi pentru a potabiliza încă cinci fântâni din zonă. De asemenea, s-a luat hotărârea ca la fântânile afectate de emanaţiile de gaze să fie instalate tuburi speciale, mai înalte decât casele oamenilor, care să permită evacuarea gazelor în atmosferă peste nivelul acoperişului caselor. Problema este că nici până acum nu s-a descoperit cauza fenomenului care a făcut din localitatea vâlceană o ciudăţenie a naturii. Directorul Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, Constantin Cojocaru a spus că au fost prelevate până acum două seturi de probe de gaz care au fost trimise pentru analiză la două laboratoare: Mediaş şi Câmpina, iar rezultatele sunt aşteptate la sfârşitul săptămânii. În zonă este posibil să fie efectuat un studiu geologic urmat de execuţia unor foraje care să permită evacuarea gazelor din subsol prin mai multe puncte decât prin fântâni. Localnicii continuă însă să creadă că de vină pentru emanaţiile caudate de gaze sunt cele în jur de 90 de sonde care se află amplasate în comunele Laloşu şi Făureşti. În schimb subprefectul de Vâlcea, Radu Renga spune că este posibil ca fenomenul să nu fi fost provocat de sonde. “Sunt variaţii destul de importante între gazul de sondă şi cel din fântâni din punctual de vedere al compoziţiei, dar aşteptăm în continuare rezultatele analizelor.”, - a spus subprefectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe