De trei zile, cei de pe Valea Mică, valea ce desparte satul în două, nu mai au linişte. - Ai auzit, Ioane?
- Ce, mă Gheorghe? - Că Milică s-a făcut moroi? - Ce-i, mă, acela? - Stafie!
- Poate vreai să zici strigoi… - Tot un drac!
Iar cei mai oropsiţi sunt rudele lui, zice lumea. Şi nu atât nevastă-sa cât fratele lui. - Care mă? Beţivul acela? - Păi, bea? - Stinge, nu altceva.
- Atunci de-aia aude el bătăile în uşă, în masă, în cap? - Cred că da! Mai ales alea din cap!… Şi oamenii vorbesc, că de-aia au gură, vor zice unii, că asta e la modă, vor zice alţii. Iar zvonul s-a întins ca pecinginea. Chiar şi televiziunile au prins evenimentul, că doar asta e menirea lor. Nu mai vorbesc de radiouri, că astea, cu un reportofon şi-un om pot face emisiuni oricând, ca şi aceste dialoguri… - Cum vă explicaţi, părinte, acest caz? - Ptiu, ptiu, taică! Aici e mâna lui necuratu’ şi eu n-am ce să-i fac. - Dar credeţi în moroi? - Nu, taică, până la proba contrară. Dar o fi, mai ştii, că, uite, ce afirmă scumpii mei enoriaşi. Iar eu n-am ce le face, că nu există cărţi din care să citim împotrivă strigoilor. Asta e! Şi, cu zâmbetul pe buze, reporterii se reped spre oamenii legii care, după alţii –să închidă gura răspândacilor, „că s-a dus dracu’ buhu’ despre satul de pe Valea Mică”. - Ce ştiţi despre strigoiul Milică, domnule sergent Moianu? - Prostii!
- Am înţeles că aţi făcut şi anchetă! - Făcut! - Şi la ce concluzii aţi ajuns? - Că am stat, domnule, toată noaptea, la pândă şi eu n-am auzit nimic, iar ăia zicea că ei le aud! Dracu’ îi mai înţelege! - Şi, totuşi, la concluzii aţi ajuns? - Păi, cum să raportez eu, domnule, la şefii mei, că acesta, stafia, strigoiul, moroiul, cum dracu’ îi cheamă pe Milică acela, vine şi bate la uşa lui frate-su’? De ce nu se duce la nevastă-sa, he? N-ar fi mai corect? Şi dacă eu nu l-am auzit, cum să raportez eu că l-am auzit? - Dar, părerea dumneavoastră care e? - Ca a dumneavoastră! - Şi de unde ştiţi care e părerea noastră? - Păi, ce, eu nu vă văd? Că sunteţi nehotărâţi şi miraţi? Că ăştia toţi e nişte proşti şi noi, adică voi îi faceţi celebri!? În jurul grupului de reporteri se adunaseră, între timp, toate babele satului, aşa că, era necesară şi părerea lor, atotştiutoare dintotdeauna. - Aţi auzit, doamnă? - Păi, dar! Şi, trebuie, maică, să-l dezgropăm ca să-i batem un piroi în inimă, ca să-l fixăm acolo, că nu mai e nevoie de el… Ne-am săturat, maică, de bătăile lui. Moroiul dracului! Ai? Te pomeneşti că ăsta îi iubea aşa de mult pe-ai lui, de-o vrea să-i ia la el şi noi nu ştim! Al dracului moroi! Al dracu, auzi, maică? Beţivanu dracului! S-a făcut moroi! - Taci! Că te iau! Se auzi o voce ca un tunet. Şi toţi înmărmuriră. Urlase moroiul? George Achim
Balada altor greieri
„Greu e în tranziţie, Să faci opoziţie!…” Zise greierul cel mare
Către ucenicul său. „Şi-aş mai face o cântare, Dar mă doare burta, zău!…” „Hai să mergem la furnică, Să ne dea, totuşi, ceva!” „Ei, băiete, şi-ea e mică! Nu mai este ce era!”
„Dar greu e în tranziţie, Să faci opoziţie!…” Repetă din întâmplare Şi greierul cel mic…
„Păi, azi, băiete, este mare Cine nu face nimic!
Iar furnica, biata tuşă Slugă e şi-ea la căpuşă… Da, băiete, o ruşine, adânc zic: Munca-i astăzi… Mezelic.” „Şi noi ce facem acum? Stăm o iarnă- aici în drum?” „Nuu! Mai e o lecţie Şi, vreau, bine s-o înveţi! Intrăm în convenţie Şi devenim… prefecţi…” „Chiar aşa, maestre? Domnul să te audă! C-o să-mi fac şi eu zestre Fără multă trudă…” Şi, cum stăteam la cap de pod Şi-şi acordau chitara, Căpuşa mândră, dintr-un Ford Le-ntinse şi lor ghiara. Şi-i puse în fotolii mari
Fără vorbe multe… Doar au urechi, că-s lăutari, Să cânte şi… s-asculte. Morala cere şi-ea mălai: Prost să fii, partid să ai. G. Alunelă
