Pesedistul Persu, scos la pensie de Partidul Democrat

joi, 9 martie 2006

 Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!
 
Pesedistul Persu, scos la pensie de Partidul Democrat
 
Ani şi ani de zile, ceasul la PSD Vâlcea s-a învârtit după cum a dorit interesul lui Dumitru Persu – supranumit de presa vâlceană, „Latifundiarul din Măldăreşti“, datorită numărului mare de proprietăţi pe care le deţine în localitatea respectivă (după cum reiese din declaraţia de avere).
 
Loc călduţ la BCR
 
 În perioada 1992 – 1996, în calitate de subprefect al judeţului a fost braţul armat al prefectului Comănescu. Cei doi s-au completat perfect în perioada respectivă. Viclenia lui Comănescu combinată cu ascuţimea minţii lui Persu au făcut ca maşinăria PDSR să funcţioneze la Vâlcea, ca unsă. Anii au trecut, Convenţia a venit la Putere, iar cei doi s-au dat la fund, ascunşi în birouri călduţe la BCR Vâlcea. Momentul alegerilor din anul 2000 i-a prins din nou în formă, au ieşit din bârlog şi au purces la câştigarea Puterii în judeţ. PSD-ul a ieşit categoric învingător, Comănescu şi-a adjudecat Consiliul Judeţean, iar mâna sa dreaptă Persu  a pierdut la mustaţă postul de prefect în defavoarea unui ilustru anonim (până atunci) de pe scena politică vâlceană, Mircea Perpelea. Persanul s-a retras în „cochilia“ de la bancă, a devenit consilier al directorului, consilier judeţean, preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea şi membru în mai multe comitete şi „comiţii“ – toate foarte bine plătite. În perioada în care a lucrat la bancă Persu nu a avut altceva de făcut decât să-i pună beţe în roate fostului director Dorin Dobrişan, pe care l-a carotat din toate poziţiile.
 
Maestru al discursurilor demagogice
 
Abilitatea lui Dumitru Persu în domeniul discursurilor demagogice este binecunoscută. La o şedinţă unde participau lideri importanţi ai PSD – centru, secretarul executiv a tunat şi a fulgerat efectiv împotriva „jocurilor de culise din partid şi a îmbogăţiţilor peste noapte“. De asemenea, când veneau de la Bucureşti membri ai conducerii, Persu dădea din coate să ajungă în faţă, să fie la mese alături de ei şi să le spună cât de „frumoşi şi deştepţi“ sunt aceştia. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat sâmbătă, 11 iunie 2005, cu ocazia vizitei în judeţ a liderilor PSD, Mircea Geoană şi Adrian Năstase.
 
Pediştii l-au împins pe tobogan
 
Acum, însă, au venit norii negri şi pe strada Persanului, care a fost mătrăşit din BCR Vâlcea pe uşa din dos. Funcţionarului, care în trei ani de zile nu a semnat nici măcar un document, în afară de ştatul de plată (aproximativ 65 de milioane lei în fiecare lună), i s-au pus clar în vedere de către directorul Horia Neamu două variante:  ori îşi dă demisia, ori iese la pensie (în prealabil i s-a solicitat o notă explicativă cu activităţile sale, la care funcţionarul politico-bancar a dat din umeri). Bineînţeles că Dumitru Persu a ales cea de-a doua variantă şi la sfârştul lunii februarie şi-a înregistrat cererea de pensie. Totuşi, înainte să meargă în parc, alături de ceilalţi pensionari, secretarul executiv al  PSD Vâlcea va mai mânca luni de zile din banii frumoşi ai BCR-ului, prin indermediul concediilor de: odihnă şi medical.

   Dar să elucidăm şi motivul pentru care directorul Horia Neamu a avut, în sfârşit, suficient sânge în instalaţii să-i dea vânt lui Persu, căruia în vremurile pesediste nu îndrăznea nici măcar să-i tracă pe dinainte. În spatele pensionării lui Persu stau doi oameni politici grei de la PD, respectiv – Iuliana Moise, directoarea Registrului Auto Vâlcea şi Romulus Bulacu, patronul SC Minet SA şi preşedinte executiv al PD Vâlcea. Întâmplarea face ca Iuliana Moise să fie chiar rudă cu Horia Neamu. Aşadar, actualul director al BCR Vâlcea este numit în post pe o perioadă determinată, cu delegaţie de la conducerea centrală a băncii, din trei în trei luni, acesta fiind expert financiar bancar II. Pesediştii Moise şi Bulacu i-au promis lui Horia Neamu, că-l ajută să fie numit director pe o perioadă determinată, dacă-l uşuie pe pesedistul Persu din BCR Vâlcea. Ceea ce s-a şi întâmplat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe