Oltchim aleargă după promovare, Genesis fuge de retrogradare

miercuri, 22 martie 2006

Fotbal Divizia C

 

Oltchim aleargă după promovare, Genesis fuge de retrogradare

 

  Divizia C a fotbalului naţional va reveni la competiţiile oficiale în această săptămână, iar fotbalul vâlcean trăieşte stări diferite. În frunte, FC Oltchim Rm. Vâlcea are ca obiectiv promovarea, iar preşedintele Mihai Diculoiu nu concepe altceva decât să câştige competiţia şi să realizeze o promovare istorică. De cealaltă parte, AFC Genesis Lotru Brezoi trăieşte drama echipei fără nici o victorie în 13 etape. Schimbările din ultimele săptămâni, prin implicarea omului de afaceri Traian Grănişteanu de la PNG şi a antrenorului Marius Tomescu au făcut ca în sufletele suporterilor să se aprindă licărul de speranţă că, poate, echipa dintre munţi va realiza o miraculoasă salvare de la retrogradare, mai ales că în lot au apărut numeroase noutăţi, iar programul competiţional avantajează gruparea vâlceană. În prima etapă CSM-ul trebuie să răzbune eşecul din tur, singurul înregistrat de trupa antrenată de Costel Gaiţă, iar la Aiud cei de la Brezoi joacă meciul de a fi sau a nu fi! Dacă vor învinge, mai au şanse să se salveze... dacă nu, doar un miracol mai opreşte echipa din Brezoi să nu revină în „D“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe