|joi, octombrie 21, 2021
  • Follow Us!

Firma Condor Deva îşi bate joc de proiectele Sapard 

Cu toate că în cont i-au intrat zeci de miliarde de lei,

Firma Condor Deva îşi bate joc de proiectele Sapard

   Cheltuirea haotică a fondurilor SAPARD în Vâlcea de către firmele grupului Sartex, condus de Doru Haiduc, continuă, iată şi în 2006, cu risipirea a zeci de miliarde de lei în mai multe comune vâlcene. La lucrările contractate de SC ACCFACC SA Rm. Vâlcea şi SC Condor Deva termenele de finalizare ale acestora au fost depăşite cu foarte multe luni de zile. Şi execuţia lor prezintă şi deficienţe majore de ordin tehnic. Ultima lovitură dată judeţului Vâlcea este faptul că datorită acestor întârzieri, Agenţia Sapard a sistat finanţarea proiectului de la Şuşani.
 
Proiect SAPARD anulat din cauza constructorului
 
Agenţia SAPARD a anunţat că a anulat finanţarea lucrărilor la un proiect de alimentare cu apă în judeţul Vâlcea. Este vorba de o alimentare cu apă din comuna Şuşani. Conducerea SAPARD motivează anularea finanţării prin întârzierile mari în executarea proiectului, care aparţin firmei de construcţii care a câştigat licitaţia. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu acest caz. „Mă voi deplasa la Bucureşti la sediul agenţiei pentru a vedea dacă putem rezolva situaţia. Nu dă bine pentru judeţ acest caz, mai ales că deja s-au cheltuit mulţi bani pentru proiectul de la Şuşani”, a declarat Buşe în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Şuşani, alimentare cu apă la Sfântu’ Aşteaptă
 
În comuna Şuşani, în colţul sudic al judeţului, lucrările la reţeaua de alimentare cu apă a cinci sate au început să fie executate cu chiu cu vai în luna noiembrie a anul 2004, acestea nefiind finalizate nici la ora actuală. “Când am preluat primăria, aici era haos. Nici nu cumpăraseră terenul pe care vroiau să facă gospodăria de apă. Din punctul meu de vedere, este vina constructorului. Nu ştiu ce au făcut de au rămas atât de mult în urmă, dar pe noi ne-au încurcat foarte mult. Vă daţi seama că în cârca noastră a picat de fiecare dată sarcina de a ne duce la Agenţia SAPARD şi a cerşi mereu o amânare a termenului de predare a lucrărilor. Acum un an jumătate, nu  montaseră nici măcar conductele şi se confruntau cu o acută lipsă de personal şi echipament. Apoi s-a schimbat amplasamentul, s-a schimbat şi soluţia de execuţie. Nici măcar drumul care duce la rezervoarele de apă nu au fost în stare să-l amenajeze. De fiecare dată când ploua ei opreau lucrările pe motiv că nu se poate ajunge la bazine din cauza drumului. Din punctul meu de vedere, ar fi fost mai bine dacă se accesa un program pentru refacerea drumurilor din comună” a afirmat primarul din Şuşani, Gheorghe Staiu.
 
Lucrări de mântuială
 
Încă din luna iunie anului 2005, directorul SC ACCFACC SA, Ion Carcadia, confirma cu seninătate faptul că lucrările de la Perişani şi Şuşani ridică probleme destul de mari, dar arunca totul în cârca proiectanţilor de la Ecoterra Bucureşti. “Sunt probleme destul de complexe. Modificările aduse proiectului iniţial au generat aceste probleme şi au dus la amânarea termenelor de execuţie. Cele mai mari necazuri se întâlnesc într-adevăr la Şuşani. Din punct de vedere tehnic, putem finaliza lucrarea până la sfârşitul lui august (nr : august 2005), financiar însă, nu ştiu dacă vom reuşi să ne încadrăm în buget. Trebuie să executăm un foraj pentru încă un puţ de captare a apei şi încă nu s-a stabilit dacă îl vom face în vecinătatea celui existent sau în altă zonă. Din experienţa mea, nu cred că forarea pe aceeaşi pânză de apă freatică poate duce la realizarea unui debit mai mare de 2,5 metri cubi de apă/secundă, ca să putem creşte presiunea în reţea. Oricum, vă spun că termenul de execuţie îl vom respecta (nr : de-atunci au trecut şapte luni şi lucrările nu au fost încă finalizate)” considera la data respectivă Ion Carcadia.
 
Plângere penală împotriva constructorului
 
Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu, declară referitor la respectivele proiecte Sapard :  “Pentru mine rămâne un semn mare de întrebare cum au reuşit să câştige licitaţiile într-un anumit moment. Pe viitor, cred că ar trebui să analizăm mai serios capabilitatea unei firme de a respecta termenele lucrărilor contractate concomitent în mai multe localităţi. L-am sfătuit pe primarul din Şuşani să facă o plângere penală împotriva constructorului. ”, afirmă prefectul.
 
Perişani – investiţie de 24 de miliarde se duce pe apa sâmbetei
 
Investiţia de 24 de miliarde lei pentru alimentarea cu apă a cinci sate din comuna vâlceană Perişani, finanţată din fonduri SAPARD, are o întârziere de peste un an jumătate, antreprenorul Condor SA Deva şi subantreprenorul SC CCFACC SA Râmnicu Vâlcea solicitând în continuare o devansare a termenului de recepţie.
Primul semnal de alarmă a fost tras de autorităţi în luna iulie a anului 2004, după ce s-a constatat că, cu mai puţin de o lună înaintea termenului iniţial de recepţie, fixat pentru 23 august 2004, cele două societăţi de construcţii, membre ale grupului de firme Sartex-Artex Hunedoara, nu realizaseră decât 25% din lucrări. Scandalul  declanşat de grupul de firme Sartex, condus de Doru Haiduc, pe fondurile SAPARD a stârnit valuri de nelinişte şi în cadrul sucursalei vâlcene a BCR, bancă implicată în susţinerea programului SAPARD, măsura 2.1, prin creditarea a 18 consilii locale cu suma de 158,325 miliarde lei, printre acestea numărându-se şi cele din Perişani, Ioneşti şi Şuşani, unde contractaseră lucrări cele două firme.
 
Culmea tupeului
 
Cu o jumătate de lună înainte de termenul de finalizare a lucrărilor, situaţia de pe şantierul din Perişani, descrisă de specialiştii Direcţiei Agricole Vâlcea, se prezenta astfel: nici un muncitor pe teren, dotare de şantier… un excavator, nu se efectuaseră subtraversările, nu se începuseră lucrările de aducţiune, nu se începuseră lucrările la staţia de tratare a apei sau la cele două staţii de pompare, lucrările la rezervorul de apă erau în stadiu incipient, iar lucrările la reţeaua de distribuţie erau incomplete. Pentru aceste măreţe nerealizări, firma Condor SA a solicitat în cursul anului 2004 peste 10 miliarde lei, bani contractaţi de Consiliul Local Perişani din sucursala BCR Vâlcea, agenţia Călimăneşti-Căciulata, alte 467,5 milioane lei revenind unui SRL bucureştean, Ecoterra, pentru detalii execuţie.
 
Ioneşti, drum presărat cu găuri
 
Începută în martie 2004, lucrarea de modernizare a unui drum comunal în localitatea Ioneşti a fost executată în ritm de melc, SC ACCFACC SA Râmnicu Vâlcea, găsind întotdeauna scuze pentru inactivitatea de care a dat dovadă.

Leave a Response