Emilian Frâncu pregăteşte tinerii să-i ia locul

luni, 20 martie 2006

Seminar studenţesc liberal la Olăneşti

Emilian Frâncu pregăteşte tinerii să-i ia locul

• Liderul judeţean a apreciat că după retragerea sa de la preşedenţia partidului există cel puţin trei tineri, care au şansa să ajungă preşedintele organizaţiei Vâlcea a PNL

  În perioada 18-19 martie în Băile Olăneşti s-a desfăşurat seminarul “Implicarea şi sprijinirea tinerilor în politică”, organizat de Clubul Studenţesc Liberal (CSL) şi Tineretul Naţional Liberal (TNL) din Vâlcea. La deschidere, alături de Bogdan Zariescu, preşedintele CSL Vâlcea, şi Bogdan Pistol, preşedintele TNL Vâlcea, s-au aflat: Viorel Dumitrache, vicepreşedinte pe ţară al CSL, Bogdan Badea, vicepreşedinte pe ţară al TNL, deputatul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, şi Gheorghe Ioniţă, vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PNL Vâlcea. Au participat 44 de tineri liberali, mulţi din localităţi din judeţ, aflaţi pentru prima dată la o astfel de acţiune, precum şi invitaţi, membri ai CSL şi ai TNL, din judeţe le Sibiu, Olt şi Dolj.După ce fiecare dintre participanţi s-a prezentat, a urmat o primă rundă de discuţii, în care au vorbit mai mult cei din prezidiu, care au subliniat importanţa rolului educaţional (educaţie informală) al acestui seminar, prin prezintarea de mijloace şi modalităţi de promovare internă a tinerilor în PNL. Liderul judeţean al seniorilor liberali, deputatul Emilian Frâncu, le-a spus celor prezenţi că acum este o conjunctură favorabilă tinerilor de a promova în partid, pentru că mulţi au funcţii de stat şi nu mai au timp suficient pentru activitatea de partid. Liderul judeţean a apreciat că după retragerea sa de la preşedenţia partidului există cel puţin trei tineri, care au şansa să ajungă preşedintele organizaţiei Vâlcea a PNL. Bogdan Badea dar şi Bogdan Pistol vor fi cu siguranţă printre aceştia.
 
 
 
Legea internului promovată de deputaţii liberali
 

Deputatul liberal Emilian Frâncu va depune astăzi la secretariatul Camerei un proiect de lege foarte important pentru tineri. " Am redactat acest proiect împreună cu un coleg liberal din Dâmboviţa. Urmărim implementarea unui model american. Legea internului va permite tinerilor să aibă experienţă. Ştiţi că multe posturi scoase la concurs nu pot fi ocupate de absolvenţi pentru că nu au experienţă. Prin această lege un tânăr student va putea lucra voluntar 2-4 ore pe zi într-o instituţie publică, fără remuneraţie dar cu aceleaşi obligaţii ca cele ale unui salariat normal de pe postul respectiv. Perioada lucrată va fi trecută ca vechime şi va folosi acestor tineri atunci când vor termina facultatea şi se vor prezenta la un examen pentru ocuparea unui post similar.(T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe