Cioban judecat pentru că a băgat oile în pădurea statului

luni, 13 martie 2006

Cioban judecat pentru că a băgat oile în pădurea statului
 
  Pentru că a băgat turma de oi pe care o păzea în pădurea statului un cioban din comuna Mihăeşti urmează să apară în faţa instanţei. Mihai Ene, zis „ Bebe Rudarul”, în vârstă de 33 de ani a fost prins de poliţie după ce un pădurar de la Ocolul Silvic Cornet, Gheorghe Roşca descoperise faptul că bărbatul băgase intenţionat turma de oi pe care o conducea în pepiniera  de la Cornet, distrugând astfel nu mai puţin de 2660 de puieţi de brad. „Bebe Rudarul” fusese angajat să păzească cele aproximativ 700 de oi ale lui Ştefan Cojocaru, împreună cu Antonie Achim. Cei doi ciobani au dus turma în zona denumită „Gruiul Lupului”, în vecinătatea pepinierei Cornet, iar în timpul nopţii au băgat oile chiar în pepinieră, unde erau plantaţi puieţi de brad. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi au stabilit în timpul anchetei că Mihai Ene deschisese porţile pepinierei, lăsând oile să pască toată noaptea în interior. Dimineaţa ciobanii s-au îndepărtat de zonă, crezând că nu vor putea fi descoperiţi, dar au fost trădaţi de cojoace, pe care le-au uitat în cabana din faţa pepinierei. Specialiştii de la Ocolul Silvic au stabilit că brazii nu s-au mai putut regenera. Prejudiciul produs Ocolului Silvic Cornet a fost stabilit la peste 34 de milioane de lei vechi, fără taxa pe valoarea adăugată. Atunci când a fost depistat Mihai Ene a fost audiat de poliţişti, dar a încercat să scape basma curată dând vina pe patronul său, fapt care nu a fost luat în considerare de anchetatori. De atunci însă bărbatul s-a sustras de fiecare dată urmăririi penale, refuzând să se prezinte la poliţie şi parchet atunci când a fost citat. Anchetatorii cred că se află în munţi. Ciobanul este absolvent de patru clase, nu este căsătorit şi nu a făcut armata, dar are antecedente penale după ce a comis mai multe fapte cu violenţă, primele chiar în perioada cât era minor. El a fost trimis ieri în judecată în lipsă pentru distrugerea arborilor din pepinieră.       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe