|joi, octombrie 17, 2019
  • Follow Us!

UNITATEA OAMENILOR ÔÇô MISIUNE ISTORICĂ ŞI ACTUALĂ A CREŞTINISMULUI 

UNITATEA OAMENILOR – MISIUNE ISTORICĂ  ŞI  ACTUALĂ  A CREŞTINISMULUI                                                        
 
Mântuirea sau răscumpărarea este restaurarea unităţii umane prin iconomia întrupării Logosului divin, a Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, mântuirea este unitatea supranaturală a oamenilor cu Dumnezeu şi a tuturor oamenilor între ei. Aşa vedem din revelaţia naturală şi din revelaţia supranaturală a Vechiului şi Noului Testament. Dar şi marii părinţi trăitori şi teologi ai Bisericii din epoca patristică, post-patristică şi contemporană afirmă în unanimitate că Logosul divin, Cuvântul întrupat din Sfânta Fecioară Maria, a luat asupra Sa întreaga noastră natură umană şi a încorporat-o. El şi-a unit toată natura umană şi a cuprins-o în Sine, în mod virtual, aşa încât întreaga fire umană îi serveşte, îi aparţine, oarecum de trup şi este pătrunsă (poate fi pătrunsă în mod potenţial) de energia sfinţitoare a harului divin.
Din teologia Noului Testament şi a Sfinţilor Părinţi, vedem că Iisus Hristos restaurează, prin iconomia întrupării, vechiul chip divin desfigurat de om prin păcat, îl creează într-un anumit sens din nou, prin naşterea, moartea şi învierea Sa, sădindu-se pe Sine structural în fiinţa omului, prin iubire (Ioan 3,16).
Persoana Logosului sau Cuvântului întrupat este studiată, meditată şi preamărită în întreaga literatură, mistică şi artă creştină din epoca patristică şi post-patristică, până în zilele noastre. Logosul evangheliei: de la Ioan este prezentat în operele filozofice ale Sfântului Iustin Martirul (165-166) şi ale celorlalţi apologeţi, ca Logos seminal, Logos total, Logos imanent, Logos verbal; apoi în şcoala alexandrină a lui Clement (+215) şi a lui Origen (+154-255), – ca "Esenţă a esenţelor şi idee a ideilor", ca chip al lui Dumnezeu şi arhetip al omului, ca Logos creator şi armonizator al lumii etc. El este primul şi unicul născut al lui Dumnezeu, înger de mare sfat, slujitorul cugetării de negrăit al Tatălui, Creatorul Universului împreună cu Tatăl, cauză a lucrurilor după Tatăl, stăpân, Dumnezeu şi Împărat al tuturor făpturilor.
Despre faptul că şi noi înşine ne găsim cuprinşi în Logosul divin, pentru că prin coborârea şi întruparea Sa, omenirea a fost ridicată la Dumnezeu, pentru că El însuşindu-şi trupul nostru omenesc şi îmbrăcând toată natura noastră, afară de păcat, Cuvântul lui Dumnezeu a unit Cerul cu Pământul. Pentru că El, prin iconomia întrupării, a devenit mirele şi Capul Bisericii, care este cu atât mai frumoasă cu cât ea sfinţeşte lumea mai mult, – Sf. Irimeu al Lyonului (+202), Sf. Atanasie cel Mare (+373), Sf. Vasile cel Mare (+379), Sf. Grigore de Nyssa (+394-395, Feciorul Augustin(+430), Sf. Chiril al Alexandriei (+444), Sf. Ioan Hrisostom (+407), Sf. Maxim Mărturisitorul(+662), Sf. Ioan Damaschin (+749), Sf. Grigore Palama (1296-1359), şi alţi mulţi sfinţi părinţi şi scriitori ai bisericii au scris opere importante de soteriologie şi iconomie divină, în care principiul iconomiei, al comuniunii şi al recapitulării în Hristos şi al Bisericii întemeiată de El îl găsim pe toate treptele existenţei..
În special Părinţii răsăriteni, reluând ideile unităţii de "trup" pe care o alcătuiesc creştinii în Hristos, subliniază rolul Sfântului Duh în realizarea acestei unităţi. După ei, prin Duhul lui Hristos ia fiinţă şi se menţine Biserica în calitate de trup tainic al Domnului, de comuniune sau catolicitate bisericească. Sfântului Duh i se atribuie faptul că la cincizecime se pune baza înţelegerii sau a gândirii comune între oamenii de diferite limbi, care alcătuiesc Biserica universală (Fapte cap. 2.).
Unirea cu Hristos, pentru creştini, nu e numai o realitate eshatologică, ideală, ci ea este încă de acum o participare reală la viaţa nemuritoare a trupului Său preamărit. Intrând în legătură cu Hristos, noi nu luăm natura Lui divină, aşa cum El a luat natura noastră umană, ci, aflându-ne în El, luăm energia Lui îndumnezeitoare. Această energie este o comunicare internă, ontologic-spirituală a sfinţeniei Domnului. Ceea ce se cade a fi îndumnezeit în noi este natura noastră întreagă, aparţinătoare persoanei noastre. Dar acest lucru propune trecerea unei puteri de la sângele lui Hristos la sângele nostru, adică o unire a noastră, cu însuşi trupul personal al Duhului, care a devenit pentru noi "duh", prin Sfintele Taine şi printr-o profundă legătură spirituală cu El.
Venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume a adus cu sine un nou mod de existenţă: modul divin-uman. Apartenenţa la acest mod al lui Hristos, care este sinonim cu apartenenţa la Hristos însuşi, la starea la care a ajuns El prin moarte şi înviere, nu e posibilă decât prin mijlocirea Sfântului Duh. Ancorarea în suprema identitate a vieţii divine, care potenţial a fost rânduită de Hristos întregii omeniri, este scopul prezenţei Duhului în istoria mântuirii, într-un chip nou, încă de la întruparea Cuvântului.
Sfântul Duh face ca Hristos să fie mereu pentru oameni o prezenţă vie, nouă, directă şi personală a lui Dumnezeu. În acest fel, Hristos, prin Sfântul Duh, ocupă un loc central în Biserică. Având în vedere că Mântuitorul Hristos este principiul unităţii şi al vieţii Bisericii, Sfântul Atanasie numeşte pe creştini "membrele trupului lui Hristos".
Vasta activitate interconfesională din zilele noastre, desfăşurată şi cu participarea Bisericilor Ortodoxe, cultivă năzuinţa de a se încadra organic fiecare comunitate ecumenică-creştină în unica istorie a mântuirii. Această năzuinţă a adus în teologia ecumenică preocuparea de a se cădea de acord care sunt premizele şi mijloacele de acţiune prin care Biserica cea Una trebuie să se afirme în societatea contemporană şi în ce constă misiunea istorică a creştinismului. Dar hristologia conciliară ecumenică rămâne insuficientă, pentru că în cadrul Mişcării Ecumenice, protestantismul nu şi-a fixat încă un punct de vedere soteriologic şi eclesiologic. O adevărată şi reală înţelegere a lui Hristos ca temelie a Bisericii o dobândim numai prin învăţătura ortodoxă despre rolul Sfântului Duh în soteriologia obiectivă. Numai teologia ortodoxă, având înţelesul adânc al iconomiei mântuirii, ne arată că Biserica este Christus totus, este trupul lui Hristos cel răstignit şi înviat, care reprezintă de fapt o realitate pnevmatică şi prin ea se transmite energia îndumnezeirii tuturor celor ce cred. Prin energia divină adusă în lume odată cu întruparea Sa şi prin Biserica Sa, în care lucrează Duhul Sfânt, Iisus Hristos deşteaptă în noi potenţele adormite, captează puterile sensibilităţii şi devine hrana substanţială, unică şi unificatoare a sufletelor noastre. El ne poate spune: "Mâncaţi trupul Meu…". "Beţi sângele Meu…". "Hrăniţi-vă cu ceea ce sunt Eu. Iubiţi-vă cu iubirea Mea. Contemplaţi lumea în ordinea şi armonia ei, în gândurile ei prime, în care a fost creată, şi veţi descoperi că toţi sunteţi una pentru Mine".(Pr. Constantin Galeriu, "Jertfă şi răscumpărare"(teză de doctorat), Buc.,1973,p.99).
Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu ia asupra Sa esenţa firii noastre. Îşi face trup-trupul nostru, şi-l umple dinăuntru cu prezenţa Logosului divin. Unirea celor două firi (comunicaţio idiomatum) reprezintă cea mai desăvârşită sfinţenie. Natura umană se oferă în jertfă totală Ipostasului divin, iar acesta îi comunică îndumnezeirea, o sfinţeşte, o umple de har şi de adevăr. Şi din plinătatea acestei firi îndumnezeite ne împărtăşeşte tuturor, cum s-a mai spus, har peste har: mântuirea (Ioan cap.1,16).
Acest act al iconomiei divine reprezintă un aspect fundamental în taina Răscumpărării, pe care Sfinţii Părinţi răsăriteni, în deosebi, Îl consideră esenţial. Ei vor repeta pe rând că: "Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu". Nestricăciunea, nemurirea, înfierea şi reunirea tuturor oamenilor în Hristos reprezintă înzestrarea omului cu acea omiousio to Theo, care este îndumnezeirea zidirii prin Întruparea Cuvântului (Logosului) şi prin lucrarea Sfântului Duh, prin Biserica lui Hristos, cea una, sfântă, universală şi apostolică.
 
Arhim. Dr. CHESARIE-CONSTANTIN GHEORGHESCU

10 ianuarie 2006,
la Mânăstirea dintr-un Lemn

Leave a Response