Cum se fac averile

miercuri, 1 februarie 2006

Cum se fac averile

Stăpâne, îi zise într-o zi
Sluga lipitoare,
Broscoiului ce se trezi
Peste baltă foarte mare.
Ştiu eu, că vă place,
Ce-aţi zice, dacă mâine
Am vinde … la trei ace
Cuptorul de pâine?
"Foarte bine, foarte bine!
Dar vezi, ce comision
In cont mi se cuvine?
Să fie de ... bonton!"
Zise lacomul broscoi
De pe frunza lui de nufăr.
"Da, stăpâne, ştiţi, că noi
V-am pregătit şi-un cufăr
Cu restul de la combustibil,
Cu prima de pe la gaze,
Cu avansul insolubil
După cedarea de baze..."
" Aşa-aşa, cinstită faţă,
Doar mi se cuvin! Am zis!...
Nu sunt eu cel ce vă-nvaţă
Să trăiţi bine, ca-n vis?
Dar, te rog, să nu se vadă!
Pune-le în conturi mici
Şi doar afară, să se creadă
Că eu sunt sărac aici!"
O dădăci broscoiul iar
Pe sluga lipitoare.
"Şi pentru deltă am un dar,
De la otel vine pe mare
Un sari întreg, se pare
Nu mai vorbesc de mine, care
Vă preţuieşte pan-la moarte!"
"Aşa-aşa, doar îţi faci parte,
Eu ştiu tot ce se petrece.
Că de-aia am atâta carte
Şi pentru voi gândesc cât zece..."
Se lăudă domnul broscoi
Întinzându-se pe frunză.
"Ştiu, stăpâne, dar mă-ndoi
Şi gândesc cu-a mea osânză,
Cum să-i aducem acasă?
Că sunt foarte- foarte mulţi
Şi vecinilor le pasă,
Că sunt săraci şi sunt desculţi,
A le-am vandut averea toata,
Iar ei "cerşesc din poartă-n poartă"...
"Ce-ţi veni slugă infamă,
Nu ţi-a zis nimeni de mamă?
Taci, de nu, gura ţi-o închid
Şi te-astruc indata-n zid!
Şi nu-mi duce grija mie,
Că găsesc eu o mătuşă
Bogată şi grijulie,
Care să-mi fie mânuşă!"
Se răsti broscoiul rece
La sluga-i veche, lipitoare,
Care nu mai vru să plece
Şi-şi dete peste gura-i mare...
Morala, scrupule nu cere:
Ca să poţi să faci avere
Trebuie să ai... putere!
                                    

G. Alunelă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe