Conducerea AJF-ului şi-a împărţit opţiunile

joi, 23 februarie 2006

Cu excepţia lui Costică-Vâlcea,

Conducerea AJF-ului şi-a împărţit opţiunile

Pintilie, fără prieteni în birou

 

Dacă preşedintele Gheorghe Constantin a ales să nu se implice în alegerile pentru urmaşul său la conducerea AJF, nu la fel au procedat ceilalţi din Biroul Executiv. Cam toţi si-au afişat opţiunile. Vicepreşedintele Pintilie este candidat, dar nu este susţinut de nici un coleg din Birou.

Persu şi Lovin au câte doi susţinători

Celălalt vicepreşedinte, Viorel Neacşu, este împreună cu liberalul Dan Săraru, de partea pesedistului Mihai Persu. Neacşu a atras de partea sa cele două divizionare D din Drăgăşani, iar de la primarul Săraru se spera că va reuşi să aducă de partea lui Persu echipele din Cernişoara, însă acestea au alte opţiuni. Tot doi „fani“ are şi Dumitru Lovin. Acesta este apreciat de secretarul Boharu pentru că fostul miliţian speră să poată rămâne în continuare la AJF, singurul care l-ar ţine fiind Lovin. Al doilea „prieten“ al agricultorului este profesorul Ciulei, reprezentantul echipelor de copii şi juniori. Acesta crede că numai sub conducerea lui Tache Lovin va putea prospera sectorul juvenil.

Echipele de Onoare, îndreptate spre Şocu

Un cuvânt important în fotbalul judeţean îl are şi reprezentantul echipelor din Divizia Onoare. Astfel, Florin Mănoiu, care îl susţine pe drăgăşeneanul Sandu Şocu, speră ca prin relaţiile sale de prietenie cu multe echipe să atragă spre preferatul lui nu mai puţin de 16 voturi de la Unirea Tricolorul Goleşti, ALX Mateeşti, Dinamo Vâlcea, AXM Lungeşti, Energia Malaia, Arena Pietrari, Saldi Cernişoara, Cerna Copăceni, Coşerea Berbeşti, Macom-Nic Guşoeni, AS Mihăeşti, Minerul Costeşti, Rapid Stoeneşti, Viitorul Buneşti, Viitorul Călimăneşti şi Zorile Scundu.

Joiţa rămâne distant în lupta pentru AJF

Trezorierul Gheorghe Joiţa nu pare interesat de soarta alegerilor. El este un bun profesionist şi ştie că oricine va fi ales preşedinte, el va fi în continuare pe funcţie în cadrul AJF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe