Viorel Popescu şi-a dat demisia din PSD

miercuri, 25 ianuarie 2006

 Oamenii de valoare fug din PSD Vâlcea
 
Viorel Popescu şi-a dat demisia din PSD
 
Viorel Popescu şi-a dat demisia din Partidul Social Democrat. Fost subprefect al judeţului Vâlcea în perioada 2001 – 2003, unul dintre cei mai distinşi politicieni vâlceni - Viorel Popescu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea, precum şi la cea de membru simplu al PSD. Binecunoscutul om de afaceri s-a arătat profund dezamăgit şi mai ales scârbit de manevrele murdare ale unor colegi .
Reamintim faptul că după o declaraţie complet nevinovată, de recunoaştere a unor merite evidente ale primarului pedist Mircia Gutău, vicepreşedintele PSD Rm. Vâlcea, Viorel Popescu, intrase în colimatorul anumitor indivizi din organizaţia judeţeană. Liderii de facto ai filialei locale a principalului partid de Opoziţie din România croiseră un plan diabolic pentru desfiinţarea lui Viorel Popescu în cadrul şedinţei de Birou Executiv a PSD Rm. Vâlcea desfăşurată astăzi, 25 ianuarie 2006. Aceştia aveau oameni cu discursuri pregătite dinainte, o casetă video şi decupaje din ziare, toate pentru a-l denigra pe unul dintre puţinii oameni de onoare din PSD Vâlcea. Viorel Popescu nu le-a dat această satisfacţie „pigmeilor“ din politicul vâlcean şi a reacţionat cu un gest pe care cei doi indivizi nu au cum să-l înţeleagă. Pentru că nu pot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe