|sâmbătă, septembrie 19, 2020
  • Follow Us!

La Berbeşti, morţii sunt alungaţi pentru interese economice 

La Berbeşti, morţii sunt alungaţi pentru interese economice
 
Circa 300 hectare de teren din Berbeşti vor fi expropriate pentru cauză de utilitate publică, în cazul în care se va ajunge la concluzia că acesta este soluţia extinderii suprafeţei de exploatare a cărbunelui. Pe terenul ce urmează a fi expropriat se află şi un cimitir. Dacă exproprierea va fi acceptată, morţii vor trebui să se odihnească în altă parte. Cele 300 hectare de teren reprezintă un întreg sat, locuit de nu mai puţin de 74 de familii din Berbeşti. În plus, vor fi expropriate şi 4 familii din comuna Mateeşti. Motivul pentru care se face exproprierea este acela că Întreprinderea Minieră Berbeşti doreşte să-şi extindă domeniul de exploatare. Pe cele 300 de hectare se mai află un cimitir, dar şi o biserică din anul 1860, declarată monument istoric. O serie de localnici care urmează a fi expropriaţi sunt nemulţumiţi de această soluţie. În momentul în care se va produce exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cetăţenii vor fi despăgubiţi. „Eu, ca reprezentant al comunităţii, trebuie să mă situez la mijloc. Sunt de acord cu cadrul legal de negociere, sunt de acord să se facă totul corect. Este adevărat că o parte dintre cetăţeni sunt foarte nemulţumiţi de această soluţie, dar vom vedea. Chestiunea este următoarea: cel mai interesat de expropriere este statul, pentru că vrea să-şi extindă domeniul de exploatare. Cine ştie, dacă nu se ajunge la nici un consens, poate nu se va mai realiza această expropriere”, spune primarul din Berbeşti, Aurel Ştefan
• Octavian HERŢA

Leave a Response