Puterea îi face curte lui Vlădoiu

miercuri, 21 decembrie 2005

Dragoste cu năbădăi

Puterea îi face curte lui Vlădoiu


• liberalul vrea un contact direct între şeful său de cabinet şi cel al pesedistului

 Ori de câte ori are ocazia, şeful liberalilor vâlceni oferă presei, dar şi adversarilor politici, surprize dintre cele mai şocante. Astfel, cu ocazia obişnuitei conferinţe de presă de luni, deputatul Emilian Frâncu s-a situat de aceeaşi parte a baricadei cu deputatul PSD, Aurel Vlădoiu. Asta după ce luni de-a rândul, pesedistul a fost aspru criticat de preşedintele PNL Vâlcea. Totuşi, Frâncu nu a mers cu lauda prea departe. „Se pare că eu şi Aurel Vlădoiu suntem singurii care facem ceva pentru judeţul Vâlcea. El – scriptic, eu – faptic. Şefii noştri de cabinet ar trebui să aibă un contact mai direct, pentru a nu mai apărea în presă cu aceleaşi subiecte, că ne facem de râs”, a declarat Emilian Frâncu, referindu-se la interpelările parlamentare introduse de el şi de către deputatul pesedist.
Interesant este faptul că pe lista persoanelor publice care „fac ceva pentru Vâlcea” nu apar numele unor parlamentari din Alianţă, cum sunt deputatul liberal Petre Ungureanu şi senatorul pedist Dorel Jurcan. Dacă în cazul primului Frâncu are un argument, fie el şi subiectiv, nimeni nu înţelege însă ce i-a căşunat şefului PNL Vâlcea pe bietul Jurcan...
• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe