Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, […]
UPDATE: Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor […]
Dragi prieteni, Astăzi, sunt mândru să vă împărtășesc una dintre cele mai nobile acțiuni la care comunitatea noastră a luat parte. În spiritul solidarității și al ajutorului reciproc, membrii și simpatizanții partidului AUR din Râmnicu Vâlcea s-au mobilizat exemplar pentru a participa la o campanie de donare de sânge. Grație efortului comun, am reușit să […]
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Pelerinajul de Florii. În Municipiul Râmnicu-Vâlcea pelerinajul va fi precedat de săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litie la Biserica „Înălțarea Domnului” - Ostroveni, începând cu ora 15.00. După otpustul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va sfinți ramurile de salcie și finic, ce vor fi […]
Puțin după miezul nopții de miercuri, 17.04, spre joi, 18.04, camerele de supraveghere din sistemul de monitorizare video al orașului au surprins doi bărbați în timp ce aruncau în râul Olănești 13 jardiniere cu flori amplasate pe balustradele Podului Vinerii Mari din centrul Râmnicului. Alertat imediat, echipajul de intervenție rapidă s-a deplasat în zonă […]
La data de 17 aprilie a.c., polițiștii orașului Băile Olănești au fost sesizați cu privire la faptul că, minora POPA ȘTEFANIA- ANTONIA, în vârstă de 17 ani, a plecat de la adresa de domiciliu din localitatea Păușești - Măglași și nu a mai revenit până în prezent. La momentul plecării era îmbrăcată cu o geacă […]
Joi, 18 aprilie, Primaria Ramnicu Valcea a inaugurat sensul giratoriu de la intersecția străzii Posada cu Calea lui Traian, proiect realizat cu fonduri de la bugetul de stat în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Investiția a venit din necesitatea rezolvării unei intersecții cu grad mare de risc de accidente, semaforizată anterior (în […]
Din nou decizii DUBIOASE ale Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea! A aprobat solicitarea de acordare a unui drept de uz și servitute de trecere auto și cu piciorul, precum și amplasare instalații și rețele care deservesc utilități publice (de orice fel) în favoarea Municipiului Râmnicu Vâlcea, asupra terenului în suprafață totală de 487 mp, […]
Marți, 16 aprilie, Complexul Arenele „Traian” a găzduit prima ediție din acest an a festivităților „Nunta de Aur”, ocazie cu care 48 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite de Primăria Municipiului la aniversarea a 50 de ani de căsnicie. Primăria Municipiului Ramnicu Valcea i-a felicitat pe toți cei prezenți, s-a ciocnit cu fiecare […]
COMUNICAT DE PRESĂ Pentru că la Bujoreni ne dorim realizarea unui mediu favorabil de afaceri, ne-am gândit la înființarea unei zone de tip industrial și de servicii. Oportunitățile de afaceri sunt imense în comuna noastră, ținând cont că ne situăm între municipiul Râmnicu Vâlcea și stațiunea Călimănești - Căciulata. De altfel, avem cereri din […]
Recent, primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, a primit suma de 480.000 lei din partea CJ Vâlcea, din fondul constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2024 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ […]
Luna trecută, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat alocarea sumei de 440.000 lei către Primăria comunei Popești pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii […]
Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la societatea Piețe Prest din subordinea Primăriei Râmnicului. Astfel, în 2021, au fost înregistrate și menținute eronat în contul de debitori garanțiile de asigurare a plății lunare a redevenței, la contractul de delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul […]
In atentia Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea: Deputatul PNL Cristian Buican ameninta primarii, care nu-i pupa papucul! Buican profita de imunitatea parlamentara... Iata ce mesaj i-a trimis pe whatsapp primarului din Stroesti, Toma Ciolacu. Criterii.ro: Amenințările la adresa foștilor primari pe care le proferează președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican vor defini istoria întunecată a […]
Bine mă, Țonțoc, l-ai înjosit in tot felul pe fostul primar Lixandru și acum te lauzi cu proiectele sale. Tu doar ai dat comanda de bannere publicitare și le-ai montat pe drumurile județene respectiv naționale, doar să-ți faci campanie electorală! Țonțoc, locul la bannere este acolo unde se construiește nu doar unde ai tu […]
IKEA - pădurile naturale din Vâlcea ajung mobilă în 13 țări europene Producători de mobilă care fabrică pentru IKEA se aprovizionează cu lemn provenit din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești, incluzând păduri din situri protejate Natura 2000, conform raportului. O nouă investigație Greenpeace publicată astăzi dezvăluie cum șapte producători ai produselor populare IKEA, […]
Reprezentanții AUR în secțiile de votare din Râmnicu Vâlcea vor solicita renumărarea și verificarea fiecărui buletin de vot pentru primar și a tuturor celor nule. Pe surse, am aflat că această măsură va fi luată în urma mai multor informații primite de staff-ul candidaților AUR care au identificat metodele pe care PSD și PNL le […]
Anunțată încă din toamna anului trecut, achiziția de servicii de proiectare și a lucrărilor pentru reabilitarea unui hotel din Băile Olănești, aflat în administrarea SRI, a fost atribuită, săptămâna trecută, fără licitație. Aproape 22,7 milioane de lei, fonduri asigurate prin PNRR, va cheltui UM 0969 București, pentru acest obiectiv, desfășurat pe o suprafață de 6,7 […]
Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, […]
Din nou decizii DUBIOASE ale Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea! A aprobat solicitarea de acordare a unui drept de uz și servitute de trecere auto și cu piciorul, precum și amplasare instalații și rețele care deservesc utilități publice (de orice fel) în favoarea Municipiului Râmnicu Vâlcea, asupra terenului în suprafață totală de 487 mp, […]
La Râmnicu Vâlcea, speranțele pentru un nou stadion au rămas la stadiul de promisiuni și studii de fezabilitate ♦ La 6 ani de când primarul Mircia Gutău dădea asigurări că în oraș va fi construită o nouă arenă, peisajul e neschimbat în „Zăvoi” ♦ Stadionul de 12.000 de locuri e neatins de buldozere și nici nu sunt indicii că […]
Situație critică in comuna Lădești: Nereguli la Sistemul de Apă și Canal Canalizarea În comuna Lădești există un sistem de canalizare care deservește jumătate din populația localității, un Azil de bătrâni cu peste 100 de persoane ( pacienți și personal), un liceu cu aproximativ 300 persoane (copii și personalul), dispensarul din comuna, primăria și câteva […]
Deputatul USR Marian Ion Lazăr a fost anunțat oficial drept candidat al alianței Dreapta Unită, alianță formată la Vâlcea din USR și PMP, candidat la funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Acesta a dezvăluit și o situație gravă care l-a făcut să-l contracandideze pe actualul primar al Râmnicului Mircia Gutău, și anume, refuzul acestuia […]
Vasilică Stoinea este din nou la butoanele BEJ după... tragerea la sorți S-a constituit Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Vâlcea pentru alegerile locale din 2024, cu preşedinte Stoinea Vasilică şi locţiitor Marina Andra (judecatori la Tribunalul Valcea). Acesta a fost rezultatul tragerilor la sorti pentru desemnarea presedintilor si loctiitorilor circumscriptiilor. Cu siguranta, daca ar avea […]
Prima instalație de trigenerare din UE, realizată de Chimcomplex S.A. Borzesti, a fost recompensată cu Premiul pentru Eficiența Energetică a anului 2023 (Energy Efficiency Program of the Year) la Gala Premiilor în Energie 2024 organizată de publicația The Diplomat-Bucharest. Premiul a fost ridicat de către dl Ștefan Vuza, președintele nostru, care a prezentat în discursul […]
București, 10 aprilie 2024. Chimcomplex (CRC), principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, anunță aprobarea "Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată" pentru anul 2024. Acesta este un răspuns la evoluțiile nefavorabile și imprevizibile ale mediului de afaceri generate de conflictele militare și crizele multiple la nivel global, care au culminat cu […]
Află ce are de spus Președintele COAL, Remus Borza, vis-a-vis de plafonul de 500.000 de euro cifră de afaceri pentru micro-întreprinderi: https://www.youtube.com/watch?v=u31bwyJbJ18 #COAL #RomâniCareMișcăRomânia #Oamenideafaceri #Solidaritate https://www.youtube.com/watch?v=u31bwyJbJ18
Ştefan Vuza, preşedintele consiliului de administraţie al Chimcomplex Borzeşti, spune că deja compania este prezentă în afara graniţelor şi că poartă negocieri inclusiv pentru o unitate de producţie în străinătate. „Chimcomplex este deja prezent în afara ţării. Avem birouri în Olanda, acum negociem o capacitate de producţie în Maroc şi în Polonia”, a spus […]
Compania chimică Chimcomplex Borzești, controlată de omul de afaceri autohton Ștefan Vuza, a lansat licitația pentru centrala electrică pe gaze de înaltă eficiență în cogenerare de la Râmnicu Vâlcea, proiect finanțat și din PNRR. Centrala de 108 MW va fi gata la finalul lui 2025. “Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unei capacități de […]
Fundația Carmistin a organizat cea de-a doua ediție a campaniei Ziua Meselor Școlare. Acțiunea a fost dedicată și în acest an copiilor din mediul rural, respectiv elevilor din satele Boroșteni, Brădiceni și Peștișani (Gorj) și Frâncești (Vâlcea). Ziua Meselor Școlare, sărbătorită anual de Fundația Carmistin, alături de elevi, constă în distribuirea de pachete cu hrană caldă, […]
Județul Vâlcea găzduiește peste 70 de peșteri în zona montană, deține unul dintre cele mai mari bazine hidrografice din România și are peste 500 de obiective turistice de patrimoniu. Unde sunt cele mai frumoase peșteri din județul Vâlcea Vâlcea găzduiește 8 pesteri verticale în munții Cozia, în Colți, iar pe Valea Ialomiței, în Chei, sunt […]
Băile Olănești, Izvoarele de Aur Natura în toată frumusețea ei la Băile Olănești | Foto: terrasplendida.ro Poate că România nu este cea mai bine promovată țară pe partea de turism, dar cu siguranță avem unele dintre cele mai frumoase stațiuni din Europa. Acesta este și cazul cu Băile Olănești, supranumită Izvoarele de Aur și foarte apreciată pentru apele […]
Invocând cuvintele Fericitului Augustin de Hippona ,,ne-ai făcut pentru Tine, Doamne și nefericit este sufletul nostru până ce nu se va odihni întru Tine”, îmi doresc să reaminteasc misiunea primă și totodată țelul omului în această lume: mântuirea. Foarte interesant este modul în care oamenii lumii medievale și ale celorlalte ere ale istoriei Îl […]
Vicenţiu Mocanu, candidat AUR la Primaria Râmnicu Vâlcea: Misiunea principala a mea si a echipei mele de AUR este crearea locurilor de munca. Ai observat? Orașul nostru pulsează de talent și potențial, dar, din păcate, familia noastră extinsă e împrăștiată prin toate colțurile lumii în căutarea unui trai mai bun. Acesta nu este “normalul” […]
Află ce are de spus Președintele COAL, Remus Borza, vis-a-vis de plafonul de 500.000 de euro cifră de afaceri pentru micro-întreprinderi: https://www.youtube.com/watch?v=u31bwyJbJ18 #COAL #RomâniCareMișcăRomânia #Oamenideafaceri #Solidaritate https://www.youtube.com/watch?v=u31bwyJbJ18
Oamenii politici își ascund trecutul. Eu, aşa cum mă ştiţi, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐮𝐧 𝐨𝐦 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐚𝐫𝐞𝐧𝐭 și doresc să vă povestesc viața mea, de la început până în prezent, pentru că 𝐍𝐔 𝐚𝐦 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐬! Pentru mine, familia este unul dintre pilonii existenţei mele şi, tocmai pentru că preţuiesc atât de mult familia, 𝐬𝐭𝐢𝐮 𝐜at 𝐝𝐞 […]
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează Pelerinajul de Florii. În Municipiul Râmnicu-Vâlcea pelerinajul va fi precedat de săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litie la Biserica „Înălțarea Domnului” - Ostroveni, începând cu ora 15.00. După otpustul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va sfinți ramurile de salcie și finic, ce vor fi […]
Lumina Sfântului Calinic, la ctitoria sa de la Frăsinei Astăzi, la Mănăstirea Frăsinei (Vâlcea), Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost prăznuit de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, de obștea sfântului așezământ monastic și de o mulțime de credincioși. Slujba arhierească, plină de har, și cuvântul înălțător rostit de Înaltpreasfinția Sa Irineu au urcat la […]
Invocând cuvintele Fericitului Augustin de Hippona ,,ne-ai făcut pentru Tine, Doamne și nefericit este sufletul nostru până ce nu se va odihni întru Tine”, îmi doresc să reaminteasc misiunea primă și totodată țelul omului în această lume: mântuirea. Foarte interesant este modul în care oamenii lumii medievale și ale celorlalte ere ale istoriei Îl […]
Eugen Neață, deputat PSD: Daniel Băluță, primarul de succes al comunei Vaideeni În una dintre zilele trecute l-am întâlnit pe Daniel Băluță la Vaideeni. Înconjurat de oameni, în plină organizare pentru perioada de comunicare publică care urmează. Refăcând drumul parcurs de administrația sa în ultimii ani, provocare după provocare și succes după succes. Primele evenimente […]
Sâmbătă, candidatul liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Aurel Simion, alături de candidații liberali, au vorbit cu cetățenii pe care i-au întâlnit în târgul de la Marcea, Ionești, despre proiectele pe care le avem pentru județul Vâlcea. A fost un moment bun pentru că am reușit să discutăm cu producătorii locali, cu […]
Buican Pinochio de la PNL Valcea minte de ingheata apele! Ciobanul sef de turma liberala a anuntat ca alegerea candidatilor la Consiliul Judetean, mai precis ordinea pe lista, se face dupa o competiția bazată pe profesionalism, competență, idei, principii si nu va avea criteriul de baza banii investiti in partid. RAD SI CURCILE!!! Pai Buican ii […]
UPDATE: Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor […]
Puțin după miezul nopții de miercuri, 17.04, spre joi, 18.04, camerele de supraveghere din sistemul de monitorizare video al orașului au surprins doi bărbați în timp ce aruncau în râul Olănești 13 jardiniere cu flori amplasate pe balustradele Podului Vinerii Mari din centrul Râmnicului. Alertat imediat, echipajul de intervenție rapidă s-a deplasat în zonă […]
În perioada 22-26.04.2024, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,GENERAL MAGHERU’’ al judeţului Vâlcea desfăşoară, cea de-a șasea etapă de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul instituţiei noastre. Voluntarul este persoana care îndeplineşte următoarele condiţii la înscrierea pentru activitatea de voluntariat: a) vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; b) apt din […]
Fosta mare jucatoare de handbal a Romaniei, Nicoleta Lazar, sustine candidatii AUR la alegerile din 9 iunie Fosta mare handbalista a Romaniei, Nicoleta Lazar, sustine candidatii AUR la alegerile din 9 iunie 2024. Aflata la Ramnicu Valcea, duminica, 31 martie, una dintre cele mai bune jucatoare din istoria handbalului romanesc a semnat lista de sustinere […]
Vâlceanul Radu Zarioiu a revenit în cușca de MMA cu o victorie de răsunet contra lui Marian Matei (București), obținută în Polivalenta din Capitală. După nouă luni de absență, cauzate de o accidentare la mână suferită în gala de anul trecut de la Rm. Vâlcea, ”King Kong” Zarioiu a revenit cu succes în cușca MMA, în Polivalenta din Capitală. […]
Știm că handbalul are o chimie aparte, de aceea le-am pregătit doamnelor și domnișoarelor din echipa SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin mărțișoare inspirate din formula serotoninei. Le dorim ca fericirea să fie cu ele pretutindeni – pe teren, în familie și de 100 de ori în jurul lor. La cât mai multe victorii împreună! […]
Industria construcțiilor este într-o continuă transformare, iar deciziile legate de gestionarea utilajelor grele sunt esențiale pentru succesul oricărui proiect. Industria construcțiilor este într-o continuă transformare, iar deciziile legate de gestionarea utilajelor grele sunt esențiale pentru succesul oricărui proiect de constructii. Companiile din acest sector se confruntă adesea cu o alegere dificilă: să închirieze sau să cumpere […]
Traim intr-un secol in care solutiile de mobilitate sunt mai importante ca oricand. Daca privim pret de cateva secunde la modul in care stilul de viata modern se deruleaza, vom constientiza destul de rapid faptul ca masinile ne sunt indispensabile. Cu fiecare zi ce trece, ritmul alert al societatii noastre contemporane impune o nevoie tot […]
Deși ne folosim zilnic de ele, adesea trecem cu vederea complexitatea dispozitivelor care ne înconjoară. Cuptoarele cu microunde, ecranele tactile și sistemele GPS sunt doar câteva dintre tehnologiile pe care ne bazăm constant. În acest articol, vom explora principiile de funcționare ale câtorva astfel de invenții. Cum funcționează cuptorul cu microunde Cuptorul cu microunde a […]
Simion: PNL-iştii, slugile mai mici ale celor de la PSD, fratele vitreg și mai prostuț din Partidul Comasat Român (PCR), au terminat de salvat țara, de tăiat pensiile speciale, de scutit românii de taxe și impozite mari sau de ajutat fermierii să nu își ”îngroape” afacerile” şi îi „frământă” acum ceea ce face AUR „Circulă, […]
Guvernul a aprobat luni calendarul acțiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie. Campania electorală începe pe 10 mai, iar conform calendarului aprobat de Executiv, pe 12 martie începe perioada electorală, iar campania cu o lună înainte de alegerile din 9 iunie și se va încheia cu o zi înainte de […]
Asistăm la o escrocherie sistematică, orchestrată de PSD și PNL, în contextul strângerii de semnături pentru alegerile europarlamentare – toate corturile instalate de partide sunt goale, nimeni nu semnează cu adevărat, listele cu semnături sunt falsificate, iar toate datele personale sunt furate. Această realitate e un atac frontal asupra democrației, fraudarea procesului electoral este o […]
Web Design by DowMedia