Economic

Compania AVICARVIL a realizat anul trecut un profit de 730.000 euro, la venituri totale de 72 milioane de euro

  Conform situaţiilor financiare, SC Avicarvil SRL Vâlcea a realizat anul trecut venituri de 356,5 milioane de lei (72 milioane de euro), o cifră de afaceri de 350 milioane de lei şi un profit de peste 3,62 milioane de lei (730.000 euro). Având circa 930 de salariaţi, SC Avicarvil SRL înregistra la data de 31 […]

În cursul primelor 10 luni din acest an, în Vâlcea, s-au efectuat 1.767 de înmatriculări de firme noi, în creștere față de anul trecut

  Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a comunicat că, în cursul primelor 10 luni din acest an, în judeţul Vâlcea, s-au efectuat 1.767 de înmatriculări de firme noi, cu 42% mai mult faţă de situaţia din perioada similară din anul 2020. Din cele 1.767 de firme nou înfiinţate, 1117 erau SRL-uri, 240 […]

Ştefan Vuza (Chimcomplex), despre elementul chimic al succesului: "Chimia are sens dacă ai patru aşi din patru

Sursa foto: Antena 3 Saltele pe care dormiţi, casele în care staţi, maşinile pe care le conduceţi, ba chiar eolienele şi sateliţii au toate un element comun: "Chimia nu este totul, dar totul vine din chimie". Am cucerit lumea şi spaţiul cu o substanţă chimică produsă în România la combinatele din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti. […]

Victor Avram, directorul Sucursalei Chimcomplex Râmnicu Vâlcea, numit manager general al companiei începând cu data de 1 ianuarie 2022

  Chimcomplex informeaza investitorii in legatura cu schimbarile ce urmeaza sa intervina in conducerea emitentului si anume: încetarea mandatului de Director General al domnului Tivadar Runtag incepand cu data de 31.12.2021 (pozitia de Director General al Companiei va fi preluata, pentru un mandat de 2 ani, incepand cu data de 01.01.2022 de domnul Victor Avram […]

Chimcomplex Borzești SA anunță sinergii, optimizări și integrări la nivelul Grupului CRC în noul plan strategic pentru perioada 2021-2030

      București, 2 decembrie 2021. Cel de-al treilea an al planului de creștere Chimcomplex Borzești S.A. 2018-2021 axat pe consolidare – consolidarea creșterii, performanței și inovației s-a finalizat cu succes. Următoarea etapă a strategiei pentru perioada 2021-2030 deschide un capitol nou din istoria Grupului CRC.   “Pe 1 decembrie 2021 am sărbătorit 3 […]

Chimcomplex a câștigat "Premiul de Excelenţă pentru construirea celui mai puternic grup industrial chimic din România"

Suntem încântați să vă împărtășim că Chimcomplex a câștigat "Premiul de Excelenţă pentru construirea celui mai puternic grup industrial chimic din România". Premiul a fost anunțat de Ziarul Bursa în cadrul Galei Bursa 2021. Adrian Gabriel Dumitriu, CFO-ul nostru a primit premiul în numele companiei. Mulțumim Ziarul Bursa pentru recunoașterea performanței noastre, în numele oamenilor […]

Falimentara companie OLTCHIM a ajuns la capitaluri proprii negative de 2 miliarde de lei și datorii de peste 2,33 miliarde de lei

  Potrivit situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2020, valoarea capitalurilor proprii ale SC Oltchim SA (aflată în faliment) era negativă, de 2 miliarde de lei, iar datoriile au ajuns la suma de 2,33 miliarde de lei. Spre exemplu, la finele anului 2019, SC Oltchim SA înregistra datorii comerciale în sumă de 763 milioane de […]

În primele 9 luni ale anului, SC Chimcomplex SA a obținut un profit net RECORD de 422 milioane lei

  Chimcomplex Borzeşti, companie controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an un profit net de 422,21 milioane de lei, faţă de o pierdere de 32,9 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform raportului publicat ieri de societatea ce activează în industria chimică, la […]

Compania SC Chimcomplex SA a plătit în totalitate finanţarea contractată la achiziția activelor Oltchim

  Acţiunea SC Chimcomplex SA pe Bursa de Valori Bucureşti a crescut de 9 ori într-un singur an, de la 2 lei la 18 lei, compania având o capitalizare de patru ori mai mare decât activele. În timp ce acţiunile societății cresc în paralel cu preţul petrolului, SC Chimcomplex SA a raportat un profit foarte […]

Sorin Boureanu, fratele fostului deputat PDL Cristian Boureanu, dat afară din conducerea companiei Topanel

  Luna trecută, avut loc ședința Adunării Generale a Acționarilor de la SC Topanel Production Panels SA Râmnicu Vâlcea, fiind aprobate următoarele decizii: revocarea lui Sorin Boureanu (fratele fostului deputat PDL Cristian Boureanu) din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii şi descărcarea de gestiune a acestuia pentru perioada în care a îndeplinit […]

Raliu de 15% miercuri la Chimcomplex după ce administratorii au decis să dubleze preţul de răscumpărare a acţiunilor

  Acţiunile Chimcomplex (simbol bursier CHOB), companie care deţine platformele Oltchim (Vâlcea) şi Borzeşti, se apreciau cu 15% miercuri la ora 16.10, pe fondul unor tranzacţii de aproape 1 milion de lei, în contextul în care compania controlată de antreprenorul Ştefan Vuza a anunţat cu o zi în urmă că vrea să dubleze preţul de […]

ROCA Investments cumpără producătorul valcean de lacuri și vopsele Sarcom, afacere fondată acum 30 de ani de frații Potop

ROCA Investments, parte din Impetum Group, a anunțat preluarea integrală a companiei Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România, fondată acum 30 de ani de către frații Marinică și Aurel Potop. Tranzacția este supusă aprobării Consiliului Concurenței, iar valoarea nu a fost făcută publică. Sarcom Vâlcea, producătorul brandurilor de vopsele […]

SC Chimcomplex SA lucrează deja la o centrală de cogenerare, pe care îşi doreşte să o finalizeze la finalul anului viitor

  Având în vedere ceea ce prognoza că se va întâmpla cu preţul energiei electrice, SC Chimcomplex SA a demarat o investiţie într-o centrală de cogenerare, pe care îşi doreşte să o finalizeze la finalul anului viitor. Directorul financiar al SC Chimcomplex SA, Adrian Dumitriu, a spus: „Suntem şi noi îngrijoraţi legat de ceea ce […]

Pandemia a afectat direct rezultatele economice pe anul trecut ale societății de turism Călimăneşti Căciulata SA

  Conform situaţiilor financiare comunicate de Ministerul Finanţelor Publice, SC Călimăneşti Căciulata SA a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 39 milioane de lei, venituri totale de circa 52 milioane de lei şi pierderi de 1,53 milioane de lei. La data de 31 decembrie 2020, SC Călimăneşti Căciulata SA avea datorii de […]

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Chimcomplex în obținerea finanțării de 90 de milioane de euro pentru refinanțarea creditelor existente și pentru investiții

    O echipă multidisciplinară formată din experți din cadrul practicii de Consultanță Financiară a Deloitte România și din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a oferit asistență companiei Chimcomplex în obținerea finanțării de 90 de milioane de euro pentru refinanțarea creditelor existente și pentru investiții. Producătorul de produse chimice a împrumutat 26,7 milioane […]

Chimcomplex a încheiat contracte de finanțare de 56,7 de milioane de euro cu CEC Bank și Alpha Bank pentru refinanțarea integrală a creditelor existente. În cursul lunii octombrie se va adăuga o sumă suplimentară de 33,3 milioane Euro, rezultând o finanțare totală de 90 de milioane euro

    București, 01 Octombrie 2021 – Chimcomplex SA Borzești a încheiat în data de 30 septembrie 2021 contracte de finanțare de 56,7 de milioane de euro care cuprinde 26,7 de milioane de euro de la CEC Bank și 30 de milioane de euro de la Alpha Bank. Acestea vor fi utilizate pentru refinanțarea integrală […]

Ștefan Vuza, cel mai puternic industriaș din România despre succes și curaj în afaceri

Pe Ștefan Vuza l-a caracterizat, întotdeauna, discreția. Bănuim ca una dintre cauze este aceea că marile afaceri, durabile și pe termen lung, cer multă dedicare și construirea unei schele interne de nezdruncinat. Și atunci, când să ai vreme de vorbe. Cu toate acestea, mai jos veți putea citi un amplu și complet interviu cu cel […]

Uzina Mecanică Băbeni își va reduce capitalul social, până la suma de 1,1 milioane de lei

  Luni, 27 septembrie, va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Uzina Mecanică Băbeni SA, pe ordinea de zi aflându-se următoarele propuneri: aprobarea reducerii capitalului social al SC Uzina Mecanică Băbeni SA, cu suma de 5,8 milioane de lei, respectiv de la 6,9 milioane de lei, la 1,1 milioane de lei, ce […]

Încasări record de 122 milioane de euro și un profit de 17 milioane de euro realizate anul trecut de compania VEL PITAR

  Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, SC Vel Pitar SA a înregistrat anul trecut venituri totale de circa 600 milioane de lei (122 milioane de euro), o cifră de afaceri de 556 milioane de lei şi un profit de 84,4 milioane de lei (17 milioane de euro). SC Vel Pitar SA a avut anul […]

Antreprenorul Remus Daniel Niţu şi-a dublat profitul în 2020, ajungând la peste 5 milioane lei şi afaceri de 301,9 milioane lei

Distribuitorul şi producătorul de materiale de construcţii Damila Vâlcea, controlat de antreprenorul Remus Daniel Niţu, şi-a dublat profitul în 2020, ajungând la peste 5 mil. lei şi afaceri de 301,9 mil. lei Distribuitorul şi producătorul de materiale de con­strucţii Damila din Vâlcea, controlat de antre­pre­norul Remus Daniel Niţu, a raportat pentru 2020 o cifră de […]

Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), cea mai mare companie listata pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Chimcomplex este evaluată de investitori mai sus decât opt companii din BET, la aproape 3 miliarde de lei Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), Practic Bucureşti (PRBU) şi Romaero Bu­cureşti (RORX) sunt cele mai mari companii listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în funcţie de capitalizare, potrivit datelor BVB din 13 septembrie 2021 agregate […]

AVANTAJELE UTILIZĂRII SERVICIULUI SPAŢIUL PRIVAT VIRTUAL (SPV)

  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea recomandă contribuabililor vâlceni să se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual (SPV), pentru o comunicare facilă şi eficientă cu unităţile fiscale. Spaţiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, care oferă acces gratuit la noutăţi legislative, prin intermediul Buletinului informativ fiscal, solicitarea şi primirea cazierului fiscal,  programarea online […]

Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a ANULAT Gala Economiei din cauza... pandemiei de Covid 19

  Un comunicat sec al Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea anunță că s-a anulat Gala Economiei Vâlcene, programată vineri, 17 septembrie 2021: „Incertitudinile  generate de situația epidemiologică în al patrulea val al pandemiei de Covid 19 afectează toate activitățile planificate a se desfășura în perioada imediat următoare. Din această cauză, Gala Economiei Vâlcene nu […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe