România Inteligentă – proiectul care a transformat ideile comunității în propuneri de politici publice a ajuns si la Ramnicu Valcea

vineri, 16 august 2019

 

          Râmnicu Vâlcea, 16 august 2019. Trei asociații transilvănene din care fac parte  antreprenori, instituții de învățământ și administrație publică au  găsit o cale de a exprima în mod public provocările cele mai mari pe care le are mediul economic și de a transforma aceste provocări în oportunități. Transilvania IT Cluster, Cluster Mobilier Transilvan și Agro Cluster Transilvania desfășoară din toamna anului 2018 proiectul „România Inteligentă”, prin care au investigat care sunt nevoile prioritare ale antreprenorilor și instituțiilor și au creat trei propuneri de politici publice pe baza acestor nevoi.

Cele trei propuneri de politici publice sunt despre digitalizare, achiziții publice și internaționalizare. Mai exact, politica de digitalizare propune un cadru care să impulsioneze folosirea soluțiilor IT, inovatoare și dinamice, în activitatea instituțiilor și a firmelor, pentru a le eficientiza munca și a îmbunătăți calitatea interacțiunilor cu clienții și consumatorii. În domeniul achizițiilor publice, propunerea vizează în special domeniul agro-alimentar, unde  criteriul de atribuire al prețului cel mai mic ar urma să fie înlocuit de atribuirea pe baza unor certificate de calitate ale produselor, ceea ce ar crește calitatea hranei servită în școli, grădinițe și spitale.  Cât despre internaționalizare, s-a observat că există o disproporție majoră între numărul de firme din țări vecine care au activitate economică la noi în țară și numărul de firme românești care au pătruns pe piețele din străinătate. Astfel, o politică care să faciliteze și să susțină accesul firmelor autohtone pe piețe străine ar putea remedia acest dezechilibru.

Clusterele transilvănene care implementează proiectul reprezintă  peste 250 de firme, universități și instituții publice din regiunea de Nord-Vest. În această perioadă, se testează dacă prioritățile exprimate de membri acestor clustere se regăsesc între prioritățile celorlalte comunități din țară. De aceea, propunerile sunt prezentate și dezbătute în toate regiunile, iar echipa proiectului a organizat

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

întâlniri publice la Cluj-Napoca, Iași, Galați, Călărași, București, Brașov, Arad și Râmnicu Vâlcea. Următoarea prezentare a propunerilor de politici publice va avea loc la Bistrița Năsăud, în 22 august. La discuția de la Râmnicu Vâlcea, găzduită de Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, a fost reprezentat mediul de afaceri, un institut de cercetare, un incubator de afaceri. Participanții și-au manifestat susținerea pentru toate cele trei propuneri, găsindu-le utilitatea în activitatea lor.

Dezbaterile regionale au rolul de a obține susținere pentru propunerile elaborate în proiect, pentru a putea apoi deschide un canal direct de comunicare cu factorii decizionali de la nivel național (minstere de resort, Guvern). Proiectul „România Inteligentă” este co-finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă - Axa prioritară Administrație publică și sistem judiciar eficiente.

Proiectul „România Inteligentă” se va desfășura până în ianuarie 2020. Dezbaterile din toate zonele țării au scopul de a crește șansele ca propunerile de politici publice din partea clusterelor transilvănene să devină o prioritate pe agenda socială și să fie adoptate de forul legislativ al României.

Puteți urmări parcursul acestui proiect pe pagina sa de facebook: https://www.facebook.com/PentruRomaniaInteligenta/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe