|vineri, august 23, 2019
  • Follow Us!

Ministrul Bogdan Matei a prezidat o nouă reuniune a Comitetului Interministerial pentru organizarea Euro 2020 

Matei senator

 

Vineri, 9 august, la Tulcea a avut loc o nouă reuniune a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020. Reprezentanții ministerelor și celorlalte instituții implicate au prezentat noutățile și stadiul la care se află cu lucrările și pregătirile pentru acest proiect. În ședința prezidată de ministrul tineretului și sportului Bogdan Matei și consilierul onorific al Premierului, Gică Popescu s-a discutat despre rezultatele campaniei de promovare a vânzării biletelor pentru EURO 2020, despre situația căilor de acces spre Otopeni, stadiul construcției stadioanelor și multe alte teme.

După reuniune, ministrul Matei, însoțit de directorul general Daniel Jianu, a vizitat și câteva zone cu potențial interes turistic pentru suporterii care vor veni la EURO. „Au trecut aproape 5 ani de când UEFA ne-a încredințat onoarea de a găzdui partide ale Campionatului European de fotbal din 2020. Trebuie să le demonstrăm celor de la UEFA că obligațiile pe care ni le-am asumat în caietul de sarcini cu mulți ani în urmă sunt îndeplinite și sunt convins că vom reuși. Astăzi vom continua să facem o radiografie corectă a stadiului la care suntem cu toate proiectele. Aflându-ne în județul Tulcea, în acest weekend vom vizita mai multe locuri interesante, cu potențial turistic pentru suporterii care ne vor vizita țara anul viitor și aș dori să mulțumesc gazdelor noastre de la Consiliul Județean Tulcea pentru cum ne-au primit și ne-au sprijinit la organizarea acestei reuniuni”, a spus ministrul Bogdan Matei.

Leave a Response