RAZIE DE AMPLOARE A POLITISTILOR ÎN MUNICIPIUL RÂMNICUL VÂLCEA

sâmbătă, 10 august 2019

 

 

Ieri, 08 august a.c., în intervalul orar 18:00 – 21:00, pe raza municipiului a fost organizată și desfășurată o razie la care au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Acțiuni Speciale, dar și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Poliției Locale Râmnicu Vâlcea.

Scopul activității a fost creșterea gradului de vizibilitate al elementului polițienesc, asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, depistarea și sancționarea încălcării normelor de drept în vigoare, identificarea persoanelor suspecte sau predispuse la săvârșirea de infracțiuni.

S-a acționat cu precădere în zonele aglomerate cu risc criminogen ridicat, parcuri și în zona ștrandului Ostroveni.

La această activitate au fost folosite dispozitivele cinemometre,alcooltest și DrugTest, din dotare.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 138 de persoane, dintre care 14 cetățeni străini, au fost controlate 17 societăți comerciale, 2 societăți de pază și 72 de autovehicule, fiind reținut un permis de conducere și două certificate de înmatriculare. Abaterile de la legislația în vigoare au impus aplicarea a 43 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 15 000 lei, 28 din acestea pentru încălcări ale legislației rutiere, 5 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 4 la Legea 61/1991 Republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 1 la  Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe