|vineri, august 23, 2019
  • Follow Us!

Începe procesul PATRIMONIULUI SINDICAL din Romania de 12 miliarde de dolari 

incepe-procesul-de-12-miliarde-de-dolari-18670309

La sfârşitul săptămânii viitoare, Judecătoria Constanţa va avea pe rol dosarul prin care procurorii cer desfiinţarea actelor prin care imensul patrimoniu al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) a fost preluat de confederaţiile sindicale înfiinţate după 1990. După 30 de ani, în care au folosit după bunul plac această avere, iar multe active au ajuns ruine sau au fost înstrăinate, acum trebuie să dea socoteală în faţa justiţiei. Speriaţi, ei cer acum Guvernului să dea o lege care să reglementeze situaţia patrimoniului, deşi ştiu foarte bine că acest lucru este imposibil. Disperarea lor de a scăpa de această piatră de moară, fără să răspundă în faţa justiţie, este însă prea mare.

Aflat recent la Vâlcea, preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara că nu vede posibilă o investiţie din partea sindicatelor în staţiunea montană Vidra din zonă fără existenţa unei legi de retrocedare a patrimoniului sindical. Prin afirmaţia sa, Bogdan Hossu, încearcă, încă odată, să acrediteze ideea că preluarea patrimoniul şi împărţirea între noii lideri ai mişcării sindicale a fost perfect legală. Astfel, Hossu ignoră cu bună ştiinţă faptul că împărţirea patrimoniului UGSR între CNSLR, CNS Cartel ALFA şi CSI Frăţia s-a făcut în baza unui proces-verbal încheiat prin falsificarea semnăturii preşedintelui Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor şi, ulterior, a documentului intitulat „Tranzacţie Generală” care are la bază procesul-verbal falsificat. Mai mult, Curtea de Apel Bistriţa emitea în urmă cu câţiva ani o hotărâre definitivă care ar fi trebuit să tranşeze dreptul de proprietate asupra acestui patrimoniu. ”Acordul dintre CNSLR, Cartel Alfa, BNS, CSDR de a administra în comun fostul patrimoniu al UGSR nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate”, se arăta în decizia instanţei.

O lege care să ascundă jaful

Încercare liderilor sindicali implicaţi în preluarea şi folosirea patrimoniului de a obţine o lege care să-i absolve de vină nu este nouă. De-a lungul celor 30 de ani scurşi de la revoluţie ei au bătut pe la uşa tuturor Guvernelor şi partidelor politice pentru a promova o lege prin care preluarea să capete legalitate. Din nefericire pentru ei, niciun Guvern nu a acceptat o asemenea solicitare pentru că acest demers este ilegal. Patrimoniul UGSR este unul privat de interes public. Singura varianta este expropierea lui de la moştenitorul legal al UGSR recunoscut printr-o deciziejudecătorească definitivă, adică de la Confederaţia Generală a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR), dar cu justă şi prealabilă despăgubire, ne-au declarat surse judiciare.

Dosare grele pentru corifeii sindicatelor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa emitea, sub semnătura procurorului Niţă Teodor, pe data de 13 iulie 2018, Ordonanţa 106P/2018, prin care a dispus verificarea săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, înşelăciune, denunţare calomnioasă şi determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals. De asemenea, s-a cerut desfiinţarea documentelor în baza cărora confederaţiile sindicale au preluat acest patrimoniu (procesul-verbal încheiat la data de 4.07.1990, documentul intitulat „Tranzacţie Generală”, precum şi a articolului 26 din Statutul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – CNSLR). După un an, timp în care dosarul privind anularea documentelor respective a fost blocat de tot felul de contestaţiiel va intra acum pe rolul judecătoriei Constanţa. Pe cei implicaţi în această afacere îi aşteaptă şi dosarul  privind uzul de fals.

Articolul 26 din statutul de înfiinţare a CNSLR, condus de Victor Ciorbea la acea vreme, nu există în statutul juridic înregistrat la tribunal. El a fost adăugat ulterior pe un statut care nu are nicio valoarea juridică, deşi el a fost folosit în mod public de CNSLR pentru a justifica preluare averii UGSR, ne-au declarat surse judiciare.

Preluarea făcută cu documente false

Împărţirea patrimoniului UGSR între CNSLR, CNS Cartel ALFA şi CSI Frăţia s-a făcut în baza unui proces-verbal încheiat la data de 4.07.1990, prin falsificarea semnăturii preşedintelui Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor şi, ulterior, a documentului intitulat „Tranzacţie Generală”, încheiat la data de 7.11.1991, dar care are la bază procesul-verbal falsificat. Acest lucru a fost clarificat deja de instanţă, iar cel care a falsificat semnătura şi-a recunoscut vina. Documentul intitulat „Tranzacţie Generală”, care este un act subsecvent unui document falsificat, conform unei decizii mai vechi a instanţei, a vizat „partajarea şi obţinerea patrimoniului sindical care a aparţinut fostului Comitet Central al UGSR”, deşi acesta nu avea patrimoniu, el fiind doar o structură de conducere, fără personalitate juridică. Mai departe, acest document fals („Tranzacţie Generală”) a fost folosit de preşedinţii CNSLR Frăţia – Victor Ciorbea, CNS Cartel ALFA – Bogdan Hossu şi CSI Frăţia – Miron Mitrea la constituirea şi înmatricularea societăţii SIND România, care a preluat abuziv baza turistică a UGSR. Într-o rezoluţie DNA din anul 2011, care poartă semnătura procurorului Claudia Roşu, concluzia este clară: „UGSR există, nu a fost desfiinţată (niciodată), are un patrimoniu propriu, de care a fost deposedată fraudulos”.

În fapt însă, după 1990, odată cu înfiinţarea confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, organizaţiile sindicale similare UGSR, au preluat spre administrare patrimoniul fostului UGSR. Mai mult, acestea s-au comportat ca adevărat proprietar, prevăzând în statutele lor că sunt continuatorul de drept al UGSR.

Sursa: https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/incepe-procesul-de-12-miliarde-de-dolari-816155.html

Leave a Response