Pelerinaj pentru tineri în Protoieria Râmnicu Vâlcea

marți, 16 iulie 2019

În perioada vacanței de vară, parohiile din Protoieria Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, organizează pelerinaje și excursii tematice, școli de vară și întâlniri ale tinerilor.

Joi, 11 iulie, 50 de copii din comunele Galicea și Stoilești, membri ai Corului Vocea Topologului, coordonat de părintele Ioan Tițu, și ai cercului catehetic de la Parohia Malu, au mers în pelerinaj la Mănăstirea Hurezi, fiind vizitate obiectivele turistice și centrele culturale din zonă, muzeele și atelierele de olărit și meșteșuguri populare.

Corul de copii al Parohiei Galicea are o activitate culturală și misionară bogată, participând la multe evenimente desfășurate pe plan local și național, în cei 20 de ani de activitate. Prezența la cor și activitățile catehetice cu caracter interactiv pe care părintele Ioan Tițu le organizează au adunat la școala de duminică generații întregi.

Pelerinajul constituie un mod de apropiere a tinerilor de Biserică, împlinind, într-un anume mod, nevoia de căutare a valorilor credinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe