ANM avertizează că un ciclon mediteranean loveşte România!

joi, 11 iulie 2019

ANM avertizează că un ciclon mediteranean loveşte România în weekend

Alina Şerban, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a explicat că furtuna mortală din Grecia care a ucis şase oameni, între care doi români, s-a format din cauza unui ciclon mediteranean, scrie antena3.ro.

Potrivit specialistului ANM, acest ciclon mediteranean a afectat sudul Italiei şi s-a intensificat când a ajuns la greci pentru că a întâlnit temperaturi mai mari, de peste 35 de grade Celsius.

Vântul care lovit în nordul Greciei a avut la rafală viteze de peste 90 de kilometri pe oră. Cantităţile de ploaie nu au fost foarte mari, însă au căzut repede, ceea ce a dus la efecte devastatoare.

"S-au format structuri supecelulare, ceea ce a dat vânt foart puternic", a declarat Alina Şerban.

Astfel de fenomene, spune meteorologul ANM, se pot prevedea cu foarte puţin timp înainte, prin avertizări nowcasting.

Alina Şerban a precizat că ciclonul care a lovit Grecia a slăbit în intensitate.

Specialistul avertizează, însă, că un nou sistem se va dezvolta în weekend şi merge spre sud-estul Europei.

"Mare atenţie la litoralul românesc şi bulgăresc. Sistemul va fi activ, dar e greu de prognozat cât va fi de intens şi în ce zone, noi estimăm că aria este largă. Nu este exclus ca în weekend şi România să fie afectată de acest sistem frontal", a mai spus Alina Şerban la Antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe