Precizări ale Primăriei Râmnicului privind pagina oficială de pe Facebook!

duminică, 23 iunie 2019

 

Ca urmare a unor acuzaţii apărute în spaţiul public referitor la redenumirea unei pagini de Facebook care ar fi aparţinut Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea am dori să facem următoarele precizări: Pagina oficială a Primăriei Râmnicu Vâlcea a fost şi este în continuare https://www.facebook.com/primariavl/. A mai existat o pagină de Facebook făcută din hobby de către un membru al partidului PER, din acest motiv pagina respectivă a fost modificată în numele partidului. Pentru a nu mai exista alte discuţii, acea pagina a fost închisă, nu s-a modificat pagina oficială a primăriei. De aceea se poate căuta pe Google „primăria Vâlcea” şi va apărea pe primul loc site-ul primăriei şi pe locul 2 pagina oficială a primăriei. Pagina oficială are 20 mii de urmăritori în timp ce pagina hobby avea aproximativ 5 mii de urmăritori. Pentru a evita confuziile s-a luat decizia să se renunţe la acea pagină şi dacă tot a fost o muncă voluntară şi din proprie iniţiativă a unui membru PER, pentru a nu se pierde urmăritorii respectivi s-a făcut acea redenumire. Poate că nu a fost cea mai inspirată alegere, iar din acest motiv pagina a fost închisă şi pentru acestă confuzie ne cerem scuze. Răspunsul la aceste acuzaţii vine cu întârziere pentru că primăria Rm. Vâlcea, şi implicit domnul primar, au lucruri mult mai importante de rezolvat în acest oraş decât să dea replici la toate acuzaţile care sunt lansate în mediul online. Însă am dorit să explicăm ce s-a întâmplat cu acea pagină din respect pentru cetăţenii care sunt induşi în eroare de unele informaţii care apar în mediul online şi care sunt duse la extrem într-un mod negativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe