Constantin Radulescu: PSD Vâlcea nu va mai accepta lovituri fără să lovim și noi! Politica binelui și administrația binelui vor face din PSD partidul inimilor de români, partidul inimilor vâlcenilor

vineri, 21 iunie 2019

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ
A ORGANIZAȚIEI JUDEȚENE VÂLCEA

Conferința noastră extraordinară vine într-un moment în care PSD se află la o răscruce. Fie PSD alege să învețe ceva din aceste alegeri și să își facă un update politic general, fie PSD alege calea proiectelor personale și se va alege praful.
Ultimele evenimente mă îndeamnă să cred că PSD a ales acea cale prin care să își învețe lecția, să pornească motoarele și să redevină cel mai puternic partid din România. Când spun "ultimele evenimente" mă refer și la moțiunea de cenzură care tocmai a fost respinsă.
Vreau să le mulțumesc, cu această ocazie, parlamentarilor PSD de Vâlcea: Daniela Oteșanu, Vasile Cocoș, Eugen Neață, Ovidiu Popa, Bogdan Matei, pentru faptul că au fost prezenți la fiecare eveniment major de susținere a Guvernului sau a inițiativelor noastre.
Reconstrucția trebuie să înceapă de jos. Nu trebuie să ne lăsăm intimidați de acest rezultat. Pentru noi aceste alegeri trebuie să reprezinte un pas înainte. Putem depăși această perioadă revenind la agenda oamenilor și la mobilizarea pe care știm să o facem pe hârtie, dar trebuie să o punem și în practică de la nivelul primar al organizațiilor.
Nu voi face astăzi o analiză complicată a rezultatului de la Vâlcea. Vom face acest lucru împreună la nivelul fiecărei Organizații cu care urmează să mă întâlnesc în perioada următoare.
Fără 0,04% PSD are 30 % în județul Vâlcea, iar PNL ne-a depășit cu un număr infim de voturi. Să fie acesta rezultatul nostru real? Să fie acesta trend-ul? Eu zic că nu!
Într-un județ pentru care, în aproape 3 ani, am semnat contracte și am investit și vom investi aproximativ 250 milioane de euro, bani guvernamentali și europeni, nu cred că acesta este trend-ul, pentru că PSD a făcut treabă, iar eu, ca Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, sunt mândru să vă spun că ne-am făcut și ne facem datoria.
Sunt într-adevăr zile complicate. Gestionarea acestei situații depinde de modul cum ne vom comporta în perioada următoare și ține numai de noi ca PSD să rămână partidul inimilor, partidul celor mulți. Da, partidul celor mulți!
Pentru că PSD a făcut pentru această țară lucruri cu adevărat importante pentru toate categoriile sociale. Este clar că valul de ură național ne-a atins și pe noi la Vâlcea.
Stimați colegi, vreau să le mulțumesc și aliaților noștri, lui Mircia Gutău și colegilor de la PER, care au fost alături de noi în această campanie și alături de care vom menține această alianță a binelui, pentru că împreună, atât în plan personal, cât și administrativ am avut și avem o colaborare foarte bună.
Județul Vâlcea are parte și de politicieni toxici, cum sunt cei de la PNL și USR sau de la PMP. Profund toxici, agresivi, reclamagii și plini de ură, însă le transmit public următorul mesaj: „Eu, Constantin Rădulescu, dar și PSD Vâlcea nu vom mai accepta lovituri fără să lovim și noi. Da! Vom lovi și voi lovi cu faptele bune pe care le facem pentru acest județ.”
Nu voi mai accepta la nesfârșit jignirile, nu voi mai accepta la nesfârșit insultele, din partea unora care nu au făcut nimic pentru acest județ, care le-a dat, toată viața lor, serviciu, bani și faimă! Și lor, și neamurilor și acoliților lor.
Și, dacă vor continua, vom veni cu dovezi, pentru că această campanie de defăimare publică trebuie să înceteze. Nu vom mai accepta să fim călcați în picioare, pentru că este nedemn, iar colegii mei nu merită așa ceva.
Suntem și sunt foarte conectat la agenda publică. Reabilităm spitalele, drumurile județene, instituțiile de cultură, investim în protecție socială, în turism, în infrastructură, investim în tineri și facem demersuri pentru ca CET-ul să depășească și să iasă bine din insolvență, iar această perioadă complicate, în care avem probleme în Exploatarea Minieră Berbești, cu acel excavator căzut, să fie depășită. Zilnic ne preocupă acest lucru.
De ce? Pentru păstrarea locurilor de muncă ale oamenilor și pentru a livra abur tehnologic, apă caldă și căldură populației.
Chiar dacă legea nu ne prea dă voie să intervenim, în limitele legii, voi susține și vom susține activitatea de la CET prin dialog, comunicare și eforturi comune.
Dragi prieteni, vreau să vă mulțumesc pentru toată susținerea din această perioadă. Avem, la nivelul județului Vâlcea, rezultate și putem spune oamenilor că ne-am ținut de cuvânt!
Cred că majoritatea dintre dumneavoastră ați primit materialul sinteză cu faptele noastre. Tocmai de aceea, în următoarea perioadă, voi avea grijă să pornim motoarele de la nivel local ale partidului.
Nu ne putem lăsa impresionați și nu trebuie să depunem armele în fața acestui rezultat furat de cei care astăzi se proclamă "învingători". Nu o spun numai eu. Uitați-vă câte lucruri apar și ies la iveală legate de procesul electoral. Ceea ce trebuie să facem, însă, este să punem în mișcare cea mai puternică mașinărie politică din România, din județul Vâlcea, iar aceasta este PSD!
Rezultatele PSD s-au bazat pe propagandă, dar și pe mobilizare. Vom avea rezultate numai dacă vom face această mobilizare în mod real, la nivelul fiecărei secții de votare. Lucrăm deja la un program în acest sens.
Nu trebuie să neglijăm nici rețelele de socializare! Pentru că, din păcate, nu toți membrii noștri distribuie sau fac cunoscute lucrurile bune făcute de partid.
Vom face un „rebranding” al relației pe care o avem cu tinerii și avem în lucru, la nivelul județului, două cercetări sociologice ale căror concluzii le voi prezenta în fața fiecărei organizații. Dragi colegi, binele învinge întotdeauna!
Am făcut bine acestei țări și acestui județ. Vă invit și vă rog să fiți alături de mine în bătăliile politice care vor urma.
Am crescut în PSD. Anul acesta împlinesc 25 de ani de când sunt în acest partid. Știu ce am de făcut!
Vocea dumneavoastră va fi auzită și la nivel național. Împreună, uniți, apărându-ne unii pe alții, susținându-ne reciproc, respectându-ne cuvântul dat alegătorilor, putem păstra PSD ca "partid al inimilor de români".
Politica binelui și administrația binelui vor face din PSD partidul inimilor de români, partidul inimilor vâlcenilor.

Vă mulțumesc! – Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe