(VIDEO) Protocol de colaborare pentru pacienții valceni care necesită transplant hepatic. Colaborare între Spitalul Judeţean Vâlcea şi Spitalul Clinic Sfânta Maria din Bucureşti

miercuri, 5 iunie 2019

Managerul Ponoran: „Sperăm ca în acest mod să salvăm numeroşi pacienţi”

Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea care necesită transplant hepatic vor beneficia de serviciile specialiştilor de la Spitalul Sfânta Maria: „Este o nouă mână de ajutor pe care Spitalul Clinic Sfânta Maria ne-o mai întinde! Am mai avut un protocol de colaborare în anul 2015, când am avut acreditarea spitalului. Prin protocolul pe care-l semnăm astăzi, pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea în gastroenterologie şi medicală, vor benefica de serviciile specialiştilor de la Spitalul Sfânta Maria. Medicii noştri vor menţine în permanenţă legătura cu specialiştii de la Spitalul Sfânta Maria. Sperăm ca în acest mod să salvăm numeroşi pacienţi”, a punctat managerul Spitalului Judeţean Vâlcea, Dan Ponoran. Acesta a mai precizat că se vor discuta şi perspectivele unor colaborări şi pe altă patologie chirurgicală, nu numai pe transplantul hepatic. „La Spitalul Sfânta Maria este o echipă de medici tineri şi profesionişti de la care, cu siguranţă, vom avea ce învăţa!”, a subliniat managerul Dan Ponoran potrivit sursei citate.

Directorul Narcis Copcă: „Lista de aşteptare a Spitalului Clinic Sfânta Maria din Bucureşti este suficient de serioasă şi de corectă!”

Directorul Spitalului Sfânta Maria, prof. doctor Narcis Copcă, este vâlcean, iar potrivit declaraţiilor acestuia, protocolul vine în sprijinul pacientului vâlcean ce accesează serviciile de sănătate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea: „E o mare bucurie să fiu alături de dumneavoastră. Raţiunile sunt puternice şi sentimentale faţă de conducerea Spitalului Judeţean Vâlcea, faţă de medicii de aici, dar şi faţă de oraş şi de judeţ. Faptul că un manager de spital se ocupă de a completa paleta de servicii oferită pacienţilor vâlceni sau posibililor pacienţi prin astfel de colaborări legale este un lucru foarte bun. El vine în sprijinul pacientului vâlcean ce accesează serviciile de sănătate de la Spitalul Judeţean. La dorinţa medicilor de a face mai mult pentru pacienţi am răspuns pozitiv. Am putut să răspundem pentru că în Spitalul şi Centrul din Bucureşti avem experienţa a cinci ani de transplant hepatic. Avem o echipă individualizată! Un suport în această perioadă l-am avut de la cei care au pornit alături de noi programul şi-l avem în continuare… Practic, un pacient cu ciroză hepatică sau cu hepatocarcinom va putea fi înscris într-o listă pentru transplant hepatic, după ce noi vom face evaluarea în baza acestui protocol de lucru agrementat cu medici din spital. Lista de aşteptare a Spitalului Clinic Sfânta Maria din Bucureşti este suficient de serioasă şi de corectă pentru a putea fi completată cu pacienţi de la Vâlcea. Pacienţii sunt egali, nu contează naţionalitatea, originea sau sexul, ci doar partea medicală. Aşadar, noi ne punem la dispoziţia vâlcenilor pentru a realiza în condiţii bune, chirurgicale şi post transplant, operaţiunea aceasta de transplant hepatic. Putem vorbi ulterior şi despre pneumologii interesaţi care să trimită pacienţi pentru transplant pulmonar. Şi în acest caz condiţiile sunt transparente”, a declarat Narcis Copcă – directorul Spitalului Clinic Sfânta Maria.

Susţinere din partea preşedintelui CJ Vâlcea. Fonduri pentru ecograf de ultimă generaţie

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran, a precizat faptul că în următoarea perioadă urmează achiziţionarea unui ecograf de ultimă generaţie: „Am găsit o înţelegere deosebită la preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Tocmai am aflat că ni s-a alocat o sumă importantă de bani pentru un ecograf de ultimă generaţie care va ajuta foarte mult medicii pentru o evaluare mai exactă a pacientului în vederea punerii sau nu a lui pe această listă de transplant, listă care nu se ia într-o ordine cronologică sunt anumite criterii de compatibilitate pe care pacientul trebuie să le menţină. ”, a conchis managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea dupa cum noteaza jurnalvalcean.ro

Foto, video: jurnalvalcean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe