|sâmbătă, august 17, 2019
  • Follow Us!

ZIARIŞTI VÂLCENI INVITAŢI ÎN GRECIA 

grece

 

 

Datorită relaţiilor de prietenie şi colaborare care s-au statornicit de ani de zile, între slujitorii presei vâlcene şi cei eleni, în perioada 30 mai -8 iunie a.c., o delegaţie de jurnalişti vâlceni, având în componenţa sa membri ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi ai Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, Filiala Vâlcea, vor da curs invitaţiei colegilor greci, şi vor fi prezenţi la acţiunile şi manifestările iniţiate de gazde.

Traseele cât şi obiectivele anunţate de amfitrioni sunt extrem de atractive, interesante, dar mai ales benefice pentru cei care nu au vizitat până în prezent Grecia, o ţară încărcată de istorie şi legende. Ne propunem, ca în materialul de faţă, să vă prezentăm, stimaţi cititori, cu lux de amănunte întreaga desfăşurare a parcursului ce se va derula pe durata celor zece zile cât este anunţată această excursie.

Vom încerca, să vă prezentăm, dar mai ales să poposim asupra celor mai importante obiective cultural istorice, educative, turistice şi religioase, ce le oferă din belşug această minunată ţară.

Ele vor avea un puternic caracter recreativ, de vacanţă, oferite din abundenţă începând cu peninsula HALKIDIKI. Croaziera cu vaporul, continuă în jurul peninsulei Athos, cu pătrunderi puternice în interiorul peninsulei, cu minunatele posibilităţi de a cunoaşte în detaliu istoria celor treizeci de mănăstiri ortodoxe.

În continuare vom avea minunata ocazie de a vedea şi mai ales admira oraşul medieval Auropolis.

Un alt obiectiv deosebit de important îl va constitui oraşul Aristotelis, unde parcul tematic oferă ochiului vizitatorului un evantai larg, dar mai ales atrăgător de obiecte încadrate de un peisaj feeric.

Cetatea antică cu renumita insulă de pescuit, constituie alte două obiective de mare interes şi atracţie pentru orice vizitator.

Moaştele sf. Petru, Muzeul insulei, cât şi ampla vizită a insulei „Măgarilor”, reprezintă pentru orice vizitator puncte de atracţie greu de uitat.

În sfârşit, ultimele două zile din acest interesant şi atractiv periplu grecesc vor fi marcate de o „seară grecească” în care ziariştii din ambele „tabere” se vor întâlni depănându-şi amintirile, cu ocazia vizitelor efectuate de-a lungul anilor între slujitorii presei vâlcene şi elene.

Se preconizează ca pe durata şederii în Grecia, gazdele noastre să organizeze şi o masă rotundă televizată, atât din partea gazdelor cât şi din partea oaspeţilor.

La înapoierea în ţară vom fi în măsură să prezentăm telespectatorilor vâlceni secvenţe din această interesantă şi benefică acţiune desfăşurată în Grecia.

 

Nicolae Dinescu

 

Leave a Response