Primăria Malaia va realiza investiția „Modernizare infrastructură rutieră și edilitară în Săliștea, Malaia şi Ciungetu”

duminică, 26 mai 2019

 

 

Consiliul local al comunei Malaia, întrunit în şedinţă ordinară din data 28 februarie 2019 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere infrastructură rutieră și edilitară în satele Săliștea, Malaia şi Ciungetu, comuna Malaia”, la valoarea de 2,66 milioane de lei. Tot Consiliul Local Malaia a mai adoptat în luna aprilie bugetul local pe anul 2019, care prevede venituri în sumă de 4,6 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei vor fi venituri proprii. La începutul acestui an, primarul comunei Malaia, Gabriel Țolea, a prezentat public o scrisoare adresată locuitorilor privind activitatea desfășurată în anul 2018: „Vă informez asupra principalelor activităţi de interes public pe anul 2018, astfel: s-au derulat toate etapele pentru finalizarea proiectului „Modernizare şi extindere infrastructură rutieră şi edilitară în comuna Malaia”, fonduri accesate prin PNDL II, pentru care s-a semnat contractul de finanţare în valoare de 5700000 lei; s-au obţinut fondurile şi s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Amenajare teren sport multifuncţional, sat Malaia, comuna Malaia”, fonduri europene accesate prin GAL Castra Traiana; s-a realizat achiziţia de de servicii de consultanţă pentru elaborarea unor proiecte în vederea accesării fondurilor nerambursabile publicitare pentru Malaia; plată leasing buldoexcavator în valoare de 66607 lei; a fost reabilitat bazinul de apă din satul Ciungetu. Au fost făcute intervenţii la reţeaua de apă din acest sat şi a fost introdusă conducta de supraplin de la bazin până în Rudăreasa; au fost susţinute financiar bisericile: Biserica din satul Malaia prin cumpărarea de mobilier şi Biserica din Săliştea prin investiţii în sistemul termic; cu sprijinul Obştilor de Moşneni: Malaia, Moliviş, Fratoşteanu, Fârnovu Mare şi Plaiul Vânătă, am susţinut participarea ansamblului folcloric Junii Mălăieni la un festival de folclor în Grecia; am susţinut participarea grupului de colindători din Malaia la festivalul-concurs de la Sighetul Marmaţiei din luna decembrie, unde au ocupat locul I; au fost făcute reparaţii la Şcoala Gimnazială Malaia; a fost organizată o excursie şcolară cu toţi elevii Şcolii Gimnaziale Malaia în zona Cheile Bicazului Târgu Neamţ, etc.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe