Primarul din Bărbăteşti, Constantin Banacu, va inaugura centrul medical performant amenajat în localitate

joi, 23 mai 2019

 

Peste 2-3 luni, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, va inaugura centrul medical performant amenajat în comuna Bărbăteşti. Investiţia s-a ridicat la valoarea de 20 miliarde de lei vechi, banii fiind obţinuţi prin PNDL II. Aici, vor funcţiona mai multe cabinete: stomatologie, farmacie, medicină de familie, Interne, cardiologie, ORL-ist şi nu numai. În perioada următoare, primarul Constantin Banacu intenţionează să dezvolte masiv zona turistică atât pe Cheile Otăsăului, cât şi pe Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub Munte, drum care traversează prin partea de vest localitatea: „Anul trecut, s-a înregistrat un aflux masiv de turişti pe drumul mănăstirilor, semn că promovarea acestui drum a ajuns la nivel naţional. Mulţi turişti cazaţi în Olăneşti sau în Horezu sau în orice zonă a Vâlcii au dorit să străbată acest drum de sub Căpăţânii. În acest sens este oportun pentru Bărbăteşti să se dezvolte unităţi de cazare pentru că zona poate valorifica tot potenţialul pe care îl avem. Am primit fonduri guvernamentale pentru schimbarea învelitorii și reabilitarea Școlii Negrulești, dar și pentru construirea unui dispensar în comuna Bărbătești, iar aceste două investiții au o valoare de circa 25 miliarde de lei vechi”. În luna decembrie 2018, primarul Constantin Banacu a demarat lucrările de asfaltare din cadrul proiectului pentru care a obţinut finanţare, anul trecut, prin PNDL 2, alături de primarii din Costeşti şi Pietrari. Investiţia se referă la asfaltarea mai multor drumuri de interes local din cele trei localităţi vâlcene. Potrivit alesului PSD, proiectul aprobat de Ministerul Dezvoltării are o valoare totală de 4,5 milioane de euro. În luna martie, la sediul Primăriei Bărbăteşti, a avut loc o întâlnire a primarului comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, cu alți 5 primari de localități învecinate, întâlnire la care a participat și un investitor interesat de introducerea gazelor în localităţile respective. „Urmează ca în cel mai scurt timp să definitivăm documentaţia necesară începerii proiectului. Vom vedea, în funcţie de studiile realizate, sub ce formă se va putea introduce reţeaua de gaze, însă important este că toţi primarii suntem interesaţi de introducerea gazelor, fiind un pas pentru dezvoltare”, a spus primarul Constantin Bănacu. În luna februarie, primarul comunei Bărbăteşti a reluat şi lucrările de refacere a podului de la Hotar, dar şi pe cele de asfaltare la mai multe drumuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe