Oraşul Ramnicu Vâlcea se mândreşte cu câteva opere urbane unice în lume. Totul a început după ce câteva panouri fonice din plexiglass au devenit adevărate capcane mortale pentru păsări. Iar pentru ca asta să nu se mai întâmple, un artist local le-a transformat în picturi. Acestea urmează să intre, în scurt timp, în Cartea Recordurilor. Însă pictorul şi edilii locali au planuri mari de viitor şi vor să-şi transforme urbea într-o atracţie turistică - mentioneaza observator.tv.

Singurele picturi stradale pe plexiglass din lume dau viaţă şi culoare străzilor din centrul oraşului. Sunt pagini din istoria oraşului, demne să intre în Cartea Recordurilor în această vară.

pictura-765x510

Un pictor din Râmnicu Vâlcea a transformat 58 de panouri în artă urbană

Adrian Luţă, pictor: S-au mai făcut picturi cu graffiti, dar niciodată în culoare în ulei. Practic tot ce vedeţi aici este făcut manual, numai cu pensula şi cu culorile procurate cu ajutorul Primăriei

Profesorul de pictură Adrian Luţă şi-a mutat atelierul în stradă, în vara anului trecut. În total, 58 de panouri cu Râmnicul de Altădată au fost pictate pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri. Iar operele vor rezista cel puţin 80 de ani.

Tot în această vara va fi omologată şi cea mai mare icoană pe sticlă din ţara noastră, lucrarea realizată de acelaşi pictor.

Adrian Luţă, pictor: Icoana este în proporţie de 80% finalizată, urmează înrămarea şi după expunerea

Şi nu sunt singurele opere de artă care vor străluci în oraş, spune edilul oraşului.

Mircia Gutău, primar Râmnicu Vâlcea: Deja am primit o veste foarte bună că au obţinut avizul de la CFR aşa încât gara să fie pictată şi să-i schimbăm aspectul total

Printre cei care s-au bucurat să admire picturile stradale unice în lume a fost şi cântareţul Cezar Ouatu.

Cezar Ouatu, cântăreţ: Eu jumătate, din partea mamei, sunt oltean. Adică am copilărit foarte mult la Orleşti, la Vâlcea, Drăgăşani şi toată zona asta care îmi este foarte dragă

Ideea realizării acestor picturi a venit din partea Primăriei, după ce a constatat că porumbeii se izbesc de panourile transparente amplasate pe podul din centrul oraşului. În plus, datorită cromaticii, panourile sunt mai vizibile şi pentru şoferi