INCENDII în Râmnicu Vâlcea!

miercuri, 15 mai 2019

 

La data de 15 mai 2019, în jurul orei 01.00, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați să intervină pe strada Abatorului, din localitatea Bujoreni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două autoutilitare parcate. Pompierii au interveni prompt, ei reușind să stingă flăcările înainte să se extindă și la o gospodărie aflată în apropiere. Însă, până la stingerea incendiului, au ars elementele combustibile din componența celor două autovehicule. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma folosirii focului în mod intenționat pentru generarea incendiului de către o persoană neidentificată încă. În data de 14 mai, pompierii de la ISU Vâlcea au fost solicitați să intervină în cartierul Petrișor din municipiu, acolo unde cetățenii au anunțat că iese fum dens dintr-un apartament aflat în blocul P8. La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Poliției și Ambulanței Vâlcea. Locatarii blocului anunțaseră că femeia care locuiește în apartamentul respectiv nu răspunde la ușă. Tocmai de aceea, oamenii nu au mai așteptat până să ajungă pompierii, reușind să intre în apartament. Astfel, proprietara a fost găsită căzută pe jos în casă, ea fiind preluată de cadrele medicale de pe ambulanță pentru a i se acorda primul-ajutor. Femeia este conștientă. Pompierii au constatat că fumul dens din locuință era produs de o cratiță uitată pe aragaz. Din fericire, pericolul a fost îndepărtat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe