Fostul senator Nicolae Pătru a dat cu mucii in fasole...

miercuri, 15 mai 2019

Nereguli descoperite de Autoritatea Electorală Permanentă la PMP Vâlcea, condusă de fostul senator Nicolae Pătru

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat recent un raport privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, condusă de fostul senator Nicolae Pătru. Astfel, PMP nu a pus la dispoziţia echipei de control de la AEP la data începerii controlului (16.04.2018) şi nici până la data încheierii acestuia (04.05.2018) documentele justificative şi nici documentele financiar-contabile aferente anilor 2015, 2016 şi 2017 solicitate prin notificarea privind declanşarea misiunii de control. În aceste condiții, nu a fost posibilă identificarea cuantumului total al veniturilor şi cheltuilor înregistrate de Partidul Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Vâlcea. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006. republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapta, Partidul Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Vâlcea se va sancţiona potrivit art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1). (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control. în perioada 16.04.2018 - 4 mai 2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Vâlcea în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind până la data de 31 decembrie 2017.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe