Consiliul Local Ramnicu Valcea a decis indexarea STRICT cu indicele de inflaţie de 4,6% a unor impozite și taxe pentru anul 2020

miercuri, 8 mai 2019

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis recent ca pentru anul 2020 să fie aprobată indexarea cu indicele de inflaţie de 4,6% a unor impozite, taxe şi altor sume cuvenite bugetului local, respectiv: valoarea impozabila pe metru pătrat de suprafaţa construită desfaşurată la clădiri, în cazul persoanelor fizice; impozitul și taxa pe teren persoane fizice și persoane juridice; nivelul minim al sancţiunilor contravenţionale instituite de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a celor stabilite în baza Legii 227/2015. Cotele procentuale pentru calculul impozitelor rămân la mărimea în vigoare, aplicate cu data de 1 ianuarie 2018. Hotărârea privind stabilirea si aprobarea nivelului impozitelor, taxelor si a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2020 va fi adoptată până la sfârşitul anului în curs și va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care consta intr-o anumita suma in lei sau care este stabilita pe baza unei anumite sume in lei, sumele respective se indexeaza anual, pana la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, tinand cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicata pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice si Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice. Conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice - Direcţia pentru Politici Fiscale si Bugetare Locale pentru anul 2018 rata inflaţiei este de 4,6%.

Facem precizarea ca sunt respectate dispoziţiile din Legea nr. 52/21.01.2003 privind transparenta decizionala in administraţia publica, fiind făcut public anunţul referitor la elaborarea proiectului de act administrativ, cu caracter normativ, de indexare cu rata inflaţiei a impozitelor, taxelor și altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2020, cerinţă imperativă impusă prin Legea nr. 227/2015.

(Petre Coman)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe