Un bătrân s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier

marți, 7 mai 2019

Un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane a avut loc astăzi pe D.N.7 A km 2+350m pe raza orașului Brezoi.

Un bărbat în vârstă de 77 ani, din oraș Călimănești, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Brezoi, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Brezoi, care se încadrase pentru a vira către stânga, iar în urma impactului rezultând rănirea ușoară a bărbatulu de 44 ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a bărbatului de 77 de ani, a rezultat o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul orășului Brezoi în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacitaţii de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Totodată, pentru toţi cei care sunt tentaţi să conducă autovehicule, deşi nu posedă cunoştinţe elementare privind regulile de circulaţie şi nu conştientizează riscul pe care îl reprezintă pentru ceilalţi participanţi la trafic, reamintim că această faptă constituie infracţiune şi sunt în pericol de a plăti cu libertatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe