Vernisajul expoziţiei „Tadeusz Kościuszko - prețul libertății” la Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea

luni, 6 mai 2019

Institutul Polonez din București împreună cu Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea vă invită marţi, 7 mai 2019, ora 14.00, în Holul Mare al Bibliotecii, la vernisajul expoziţiei „Tadeusz Kościuszko - prețul libertății”.

Expoziţia este dedicată zilei de 3 mai - Ziua Națională a Poloniei, dată care marchează adoptarea uneia dintre primele constituții din lumea modernă.

Constituția adoptată pe 3 mai 1791 în Varșovia este considerată a fi prima constituție modernă din Europa și a doua în lume (după constituția americană din 1787). Autorii ei au fost ultimul rege al Poloniei Stanisław August Poniatowski, politicianul și activistul polonez Ignacy Potocki și unul dintre principalii ideologi ai iluminismului polonez Hugo Kołłątaj. Printre altele, constituția a introdus monarhia ereditară, a limitat considerabil privilegiile nobilimii, abolind liberum veto – dreptul fiecărui deputat care participa la ședințele Seimului de a forța încetarea imediată a sesiunii curente a parlamentului și de a respinge legile adoptate de acesta, aceasta fiind considerată una dintre cauzele principale ale declinului statului. Constituția a mai introdus egalitate în drepturi politice între orășeni și nobilime și i-a pus pe țărani sub protecția guvernului. Acest document a reînviat în polonezi speranța și simțul răspunderii pentru propria țară. El rămâne în continuare simbolul unei gândiri inovatoare și curajoase despre felul în care ar trebui să arate Polonia.

Constituția din 3 mai a rezistat doar paisprezece luni, fiind abolită de trupele rusești sprijinite de nobilimea poloneză demoralizată, pentru care documentul reprezenta un atentat la privilegiile ei. Cu toate acestea, ea a rămas în memoria oamenilor chiar și după împărțirile Poloniei, iar după recucerirea independenței în 1918, ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Constituției.

Unul dintre eroii evenimentelor de acum peste 220 de ani este generalul polonez și eroul american Tadeusz Kościuszko (1746-1817). Eroul expoziției prezentate a luptat pentru libertatea ambelor popoare, dar a cerut și eliberarea țăranilor și a sclavilor, iar ca un foarte capabil inginer militar a construit fortificații remarcabile, proiectând, printre altele, fortăreața West Point, în care se află astăzi sediul renumitei academii militare americane.

Grație realizărilor sale excepționale și modului său de gândire extrem de modern, conducătorul uneia dintre insurecțiile naționale poloneze (așa-numita insurecție a lui Kościuszko, din anul 1794) este astăzi erou al Poloniei și al Statelor Unite. Monumente ridicate în cinstea lui se află în numeroase țări ale lumii, iar numele său este purtat chiar de cel mai înalt vârf muntos din Australia – Vârful Kościuszko (Mount Kosciuszko).

Expoziția, care va fi prezentată la Râmnicu Vâlcea în limba română și care constă din 24 de planșe, îl înfățișează pe Tadeusz Kościuszko nu numai în calitate de militar și politician. Sunt prezentate și amintiri legate de acest remarcabil comandant și inginer, precum și fotografii și tablouri ce îl prezintă atât pe Tadeusz Kościuszko însuși în diferite momente ale vieții sale, cât și locurile sau evenimentele importante pentru istorie de care se leagă numele său.

Expoziția ne invită într-o călătorie prin Europa sfâșiată de războaie a secolului al XVIII-lea, perioadă în care Polonia lupta pentru a rămâne pe harta lumii. Alături de Kościuszko, ajungem și peste ocean, unde în acea vreme lupta pentru libertate țara care avea să devină o putere mondială.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 31 mai 2019.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe