|luni, iunie 17, 2019
  • Follow Us!

Consiliul Județean Vâlcea a aprobat un buget RECORD pe acest an de 103,4 milioane euro 

Consiliul Judetean Valcea

 

Luna trecută, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat bugetul propriu al judeţului Vâlcea, lista obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean, finanţate parţial sau integral de la buget şi a numărului de personal şi fondul aferent salariilor de bază din aparatul de specialitate şi din instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul local, pe anul 2019. Pentru anul 2019, încasările estimate sunt la nivelul de circa 486 milioane de lei (103,4 milioane de euro). Suma provine din 21,54 milioane de lei sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor. În anul 2019, prin derogare de la prevederile din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se repartizează începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, următoarele cote: 15% la bugetul local al judeţului; 17,5% într-un cont distinct deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale.

În acest an, cheltuielile Consiliului Județean Vâlcea, în sumă de 486 milioane de lei, au fost repartizate pe instituţii şi servicii publice de interes judeţean, după cum urmează: 42,58 milioane de lei, reprezintă creditele necesare funcţionării activităţii aparatului propriu al Consiliului Judeţean Vâlcea, respectiv pentru asigurarea cheltuielilor de personal, a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organismele din care acesta face parte; 2,2 milioane de lei, reprezintă transferuri către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, în completarea veniturilor proprii ale acestei instituţii, pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile; 2,65 milioane de lei, pentru asigurarea creditelor bugetare necesare rambursării ratelor de capital aferente împrumuturilor contractate de Consiliul Judeţean Vâlcea, în anii precedenţi pentru realizarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă; 13,9 milioane de lei, reprezintă transferuri către instituţiile publice de cultură; 12,35 milioane de lei, pentru plata contribuţiilor personalului neclerical angajat în unităţile de cult; 9,41 milioane de lei, pentru realizarea obiectivului de investiții „Restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu”; 103,38 milioane de lei, pentru finanţarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, drepturi şi facilităţi acordate persoanelor cu handicap şi cheltuieli de capital ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; 1,95 milioane de lei, pentru asigurarea finanţării cheltuielilor de personal şi bunuri şi servicii ale Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti, etc.

(Petre Coman)

Leave a Response