Piperea a "reusit": DEZASTRU - Oltchim Râmnicu Vâlcea (activele care nu au fost cumparate de Chimcomplex) intră în FALIMENT

marți, 23 aprilie 2019

Administratorii judiciari ai companiei Oltchim Râmnicu Vâlcea au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de combinatul chimic, planul de reorganizare al activităţii acestuia expirând luni, se arată într-un raport, trimis marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Solicitarea a fost depusă la Tribunalul Vâlcea, în dosarul deschis în 2013 prin care s-a declarat intrarea în insolvenţă a companiei vâlcene, informează agerpres.ro.

"Consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim S.A. anunţă că a depus în data de 23.04.2019 la Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 887/90/2013, Raportul privind stadiul de implementare a planului de reorganizare a activităţii Oltchim S.A. prin care se solicita instanţei să ia act că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat la data de 22.04.2019 şi să dispună deschiderea procedurii falimentului faţă de Oltchim S.A. Menţionam că astăzi Raportul va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Următorul termen procedural este pe 08.05.2019", se precizează în raportul publicat pe BVB.

În luna noiembrie a anului trecut, Chimcomplex S.A. a cumpărat, cu 127 de milioane de euro, cea mai mare parte a activelor Oltchim, între care secţiile: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane şi parţial VCM/PVC 1, dar a preluat şi 1.164 dintre salariaţii de la Râmnicu Vâlcea.

Citește și: Simona Halep a făcut un anunț la care nimeni nu se aștepta! Problemele de sănătate îi dau bătăi de cap

De asemenea, în luna iunie 2018, a fost finalizat şi contractul de vânzare încheiat cu Dynamic Selling Group SRL, care a cumpărat cu peste 12 milioane de lei Divizia Materiale de Construcţii Ramplast.

Activele companiei vâlcene care nu s-au vândut - Divizia Vâlcea, compusă din şase compartimente şi un sector al unităţilor în conservare şi Divizia Bradu-Piteşti, cu patru compartimente şi un sector cu unităţile în conservare, au rămas în administrarea Oltchim.

 

Combinatul se află din ianuarie 2013 în insolvenţă, acţionarul majoritar fiind statul român, prin Ministerul Economiei, care deţine peste 54% din acţiunile societăţii. Din luna februarie, compania a rămas cu 177 de angajaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe