Sparle si soparle, 22.04.2019

luni, 22 aprilie 2019
  • În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean, desfășurată zilele trecute, președintele Constantin Rădulescu a dat vestea cea mare: joi, 25 aprilie, se va tăia panglica inaugurală la „Mirajul Oltului” din Călimănești, după peste... 7 ani de la începerea lucrărilor de către firma de construcții Protectchim, controlată de fostul director al Oltchim, Constantin Roibu. Pentru trei președinți care s-au perindat pe la conducerea Consiliului Județean (Ion Cîlea, Gică Păsat și acum Constantin Rădulescu), proiectul parcului acvatic a fost „piatra de încercare”, existând mai mereu un „dialog al surzilor” între beneficiar și firma constructoare. Lucrările, estimate iniţial la 8 milioane de euro, dar reduse ulterior cu 3 milioane de euro, au fost finanţate din fonduri europene neramburabile, plus o contribuţie a Consiliului Judeţean Vâlcea.

 

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 18 aprilie 2019, decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Vâlcea a doamnei Margareta Antonie, pensionare începând cu data de 1 mai 2019. Din declarația de avere aflăm că Margareta Antonie deține patru terenuri în județul Vâlcea (două în Râmnicu Vâlcea, unul în comuna Dăești de 3,62 hectare și unul în Malaia), o casă și un apartament în Râmnicu Vâlcea, trei mașini, un depozit bancar de circa 100.000 de euro la Banca Română de Dezvoltare. Din salariul de la Tribunalul Vâlcea, Margareta Antonie a câștigat într-un an peste 2,2 miliarde de lei vechi, în timp ce soțul său a trebuit să se mulțumească cu doar 112 milioane de lei vechi din funcția de inginer la firma SC Proelectrica SRL.

 

  • În şedinţa din 16 aprilie 2019, consiliul de administraţie al SC Univers SA Râmnicu Vâlcea a aprobat cu unanimitate de voturi încheierea contractului de mandat nr. 279/16 aprilie 2019 cu directorul general Sanda Elena Irina, începând cu 1 mai 2019, pentru o perioadă de 3 ani. Doamna în cauză a mai fost director timp de două mandate, începând din anul 2011. Poate puțină lume știe, dar SC Univers SA este o societate foarte profitabilă, cu activități doar de închiriere spații comerciale prin Râmnicu Vâlcea, o „vacă de muls” pentru acționarul majoritar SIF Oltenia. La data de 31 decembrie 2018, societatea avea o suprafaţă destinată activităţii de închiriere de circa... 6.800 mp, iar peste 99% din profitul net realizat anul trecut de SC Univers SA este distribuit acţionarilor, sub formă de dividende.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe