Sparle si soparle, 15.04.2019

luni, 15 aprilie 2019
  • Într-adevăr, vineri 12 aprilie, pe rolul Tribunalului Vâlcea, a fost înregistrat dosarul nr. 1022/90/2019, având ca obiect „pretenţii despăgubiri civile privind repararea prejudiciului material provocat”, cu reclamant Mircia Gutău și pârât statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Suma cerută de primarul Gutău este de 500.000 euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru „cei 12 ani pe care acesta i-a petrecut prin procese şi prin puşcăriile patriei”, dar respectivele sume, dacă va fi câștigat procesul, vor trebui plătite de ADEVĂRAȚII VINOVAȚI pentru tragedia prin care Mircia Gutău a trecut: procurorii DNA și judecătorii care au pronunțat sentințele aberante. Suntem solidari cu drama prin care primarul Râmnicului a trecut în cei 12 ani (2006-2018), dar plata trebuie făcută din averile imense ale magistraților de care am amintit mai sus și nu din bugetul de stat, adică din impozitele și taxele pe care le plătesc toți românii!

 

  • Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) se reorganizează la nivel naţional şi local şi se află în plin proces de pregătire pentru alegerile europarlamentare. Astfel, colonelul Orvaș Silvia a fost numită recent preşedinte executiv UNPR Vâlcea. Orvaș Silvia a fost şef birou cercetari penale în cadrul Poliței Municipiului Râmnicu Vâlcea. În această perioadă, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, se deplasează în teritoriu, la organizaţiile judeţene şi participă la reuniunile regionale programate pentru fiecare săptămână.

 

  • În legătură cu „aspectul jalnic” în care se află clădirea Prefecturii Vâlcea, prefectul Florian Marin a ținut să precizeze pe un site de socializare: „Foarte multe discuții, atât în spațiul virtual, cel gazetăresc, dar și printre locuitorii județului și ai municipiului, a creat modul în care arată la exterior clădirea Instituției Prefectului Vâlcea. Au existat opinii diverse, de la simple constatări ale stării clădirii până la ideea că prefectul asistă nepăsător la degradarea continuă a acesteia, fără a face ceva. Înainte de toate aș vrea să fac doar câteva scurte mențiuni: Instituția Prefectului a întocmit și după numirea mea în această funcție, documentații de specialitate pentru alocarea de fonduri în vederea repărării clădirii, atât în luna aprilie 2018, cât și în martie 2019. Acestea se adaugă la cele realizate atât de către domnul prefect de la acea dată, Dumitru Nicu Cornoiu, în anul 2015, cât și de către ceilalți prefecți, de-a lungul timpului. Prefectura nu are calitatea de ordonator principal de credite, ca să realizeze cu prioritate, din fondurile sale asemenea lucrări, singura instituție care poate dispune fiind ministerul de resort. Există promisiunea ca, din bugetul acestui an, să fie alocată suma necesară reparației clădirii Prefecturii și astfel, în vara sau toamna acestui an să înceapă lucrările”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe