Primarul Dumitru Blejan spune că se lucrează la modernizarea dispensarului din Scundu, o investiție de 340.000 euro

duminică, 7 aprilie 2019

 

 

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, spune că sunt în curs de execuţie lucrările de reabilitare şi modernizarea dispensarului comunal, în valoare de 340.000 de euro, investiție finanțată de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Tot primarul Blejan recunoaște că a întocmit 7 proiecte, pe care le-a depus la Guvern, în vederea obţinerii de finanțări: „Este vorba de extinderi de alimentare cu apă, canalizare, asfaltări de drumuri, modernizarea iluminatului public, dar şi reabilitarea sediului primăriei, a şcolii şi a căminului cultural din localitate sunt proiectele depuse. Aşteptăm următoarea finanţare prin PNDL 3 pentru extinderea reţelei de apă, canalizare, asfaltare drumuri şi modernizare iluminat public”. Primarul Dumitru Blejan mai spune că sunt necesare consolidări, praguri de decolmatare, ziduri de sprijin pe pârâul Scundu, care traversează localitatea, astfel încât zona să nu mai fie supusă riscului privind alunecările de teren: „Pârâul Scundu este în administrarea ABA Olt. Am făcut numeroase adrese pentru situaţii de urgenţă, astfel încât Guvernul să urgenteze alocarea fondurilor necesare. Din calculele pe care le-am făcut ar fi necesară alocarea sumei de peste 4 milioane de euro pentru consolidarea alunecărilor de teren din localitate”. În acest an, primarul Dumitru Blejan a declarat că este în curs de execuţie lucrarea de reabilitare a Școlii Gimnaziale din localitate, o investiţie de circa 13 miliarde de lei vechi şi finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. „Este o investiţie necesară şi utilă pentru comuna Scundu. Sunt domenii care asigură dezvoltarea social-educaţională a comunității noastre. Interesul pentru educație este o preocupare majoră a statului, iar noi ca autoritate publică locală trebuie să asigurăm suportul necesar, pentru ca dascălii să transmită copiilor esența valorilor. Totodată, sănătatea este la fel de importantă, de aceea, unitățile sanitare tebuie modernizate, reabilitate și dotate cu aparatură medicală”. După ani de lucrări şi eforturi, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a inaugurat în luna septembrie 2018 Căminul de Bătrâni, la insistențele bătrânilor satului și l-a conceput pentru a oferi confort și îngrijire medicală deosebite, ca persoanele neputincioase și nevoiașe să aibă, spre final, o viaţă decentă, îngrijire specială, supraveghere permanentă şi atenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe