Deputatul PSD Vasile Cocos: Veste buna pentru mamele care nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal

miercuri, 3 aprilie 2019

 

 

Camera Deputaților a votat, miercuri, modificarea OUG 111/2010 prin care indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în cazul în care mamele nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea să fie mai mică decât indemnizația primită pentru copilul născut anterior.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitatea celor 254 de deputați prezenți.

Proiectul de modificare a OUG prevede „acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi în perioada în care persoana beneficiază deja de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pentru un copil şi naşte alt/alţi copil/copii, acordarea acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşeterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior, reglementarea interdicţiei angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în această perioadă şi implicit pe o perioadă de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului”.

Proiectul va fi trimis spre promulgare Președintelui României și se va aplica după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe