|luni, aprilie 22, 2019
  • Follow Us!

Primarul din Câineni, Ion Nicolae, reabilitează atelierele şcolii generale din Grebleşti, cu bani din bugetul local 

primar-caineni

Încă de la începutul acestui an, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a demarat lucrările de reabilitare exterioară a atelierelor şcolii generale din Grebleşti, cu fonduri din bugetul local. Această investiţie era absolut necesară, deoarece clădirea respectivă nu a mai fost modernizată deloc din anul 2008. Primarul Ion Nicolae are în vedere în următorii ani crearea de noi structuri de cazare, autorităţile precizând că alte 4 noi pensiuni vor apărea în localitatea montană, după cele 6 construite deja. Primarul insistă pentru crearea unui pol turistic al zonei, mai ales că ultimul nod de pe viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, va fi în Ţara Loviştei. Primarul Ion Nicolae a semnat în luna octombrie 2018, la AFIR Craiova, contractul de finanţare pentru amenajarea unei săli IT. Tot în cursul lunii octombrie, la propunerea primarului Ion Nicolae, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat rectificarea bugetului local pe 2018 cu suma de 4 miliarde de lei vechi, atât la partea de venituri, cât şi la cheltuieli. Prin Hotărârea nr. 43/2018, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat alocarea sumei de 30 mii lei prin transfer din bugetul local pe anul 2018 unităţii de cult din comuna Câineni, Parohia Robeşti-Balota, cu Hramul Sf. Voievozi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor din patrimoniu. Documentele justificative privind decontarea sumelor alocate au fost transmise la compartimentul buget-finanţe din cadrul Primăriei Câineni până la 31 decembrie 2018. În luna iulie anul trecut, la propunerea primarului Nicolae Ion, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat depunerea si implementarea proiectului „Dotare Serviciu Social şi Educaţional, comuna Câineni, Judeţul Vâlcea” prin FEADR-PNDR 2014-2020, GAL Ţara Oltului, Măsura 19/6B/1 „Facilitarea şi implicare locala prin centru suport comunitar”. S-a mai aproba necesitatea, oportunitatea si potenţialul economie al proiectului „Dotare Serviciu Social şi Educaţional, comuna Câineni”. Toate cheltuielile aferente proiectului sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, precum şi pe toată perioadă de monitorizare şi de mentenanţă a proiectului în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Leave a Response