Deputatul PSD Daniela Oteșanu face propuneri Ministerului Educaţiei pe tema găsirii de soluţii pentru creşterea calităţii învăţământului superior

luni, 25 martie 2019

În cursul lunii trecute, deputatul PSD Daniela Oteșanu a adresat în Parlament o interpelare Ministerului Educaţiei Naţionale, propunând soluţii pentru creşterea calităţii învăţământului superior. „În urma analizării rapoartelor din ultimii ani, care au fost realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Curtea de Conturi, precum şi de alte instituţii publice şi private care acţionează în domeniul educaţiei am constatat că încă sunt câteva probleme în ceea ce priveşte funcţionarea învăţământului superior. Aşadar vă rog să-mi transmiteţi poziţia pe care aţi adoptat-o şi măsurile pe care le veţi aplica în legătură cu următoarele aspecte: învăţământului superior a avut o dinamică proprie, necorelată cu cea a economiei. In acest sens, este nevoie de o analiză a calităţii şi performanţei sistemului în termenii indicatorilor de input şi output (fiecare instituţie de educaţie din sistemul de învăţământ superior trebuie să aibă în vedere că trebuie să formeze absolvenţi cu calificări, competente şi abilităţi compatibile cu standardele de calitate şi cu piaţa muncii şi care să îşi găsească apoi loc de muncă în România); studenţii nu sunt trataţi ca beneficiari ai unei educaţii de calitate şi ai unor riscuri reduse de neinserţie pe piaţa muncii, corespunzător calificărilor şi competenţelor pe care trebuiau să le obţină (trebuie schimbat principiul finanţării publice, astfel încât subiectul să fie studentul şi apoi universităţile. De aceea, consider că sistemul de finanţare centrat pe subvenţionarea universităţilor trebuie înlocuit cu unul centrat pe student, singurul care permite operaţionalizarea unor politici care vizează interesele generale ale statului şi nu pe cele ale universităţilor). Având în vedere scăderea numărului de studenţi în ultimii 10 ani, pentru diminuarea pierderilor financiare ale universităţilor, precum şi ale Ministerului Educaţiei Naţionale este necesară formularea unor politici de finanţare care să ţină cont de domeniile de specializare cu fluxuri migratorii semnificative şi mai ales de acelea în care se produc destructurări interne. În fiecare an, când se stabilesc specializările universitare şi se solicită acreditarea acestora trebuie avute în vedere că angajatorii doresc o mai bună pregătire practică în timpul studiilor şi specializarea absolvenţilor din ciclul de licenţă. De aceea, legătura dintre universităţi şi piaţa muncii trebuie consolidată, iar ratele de angajare ale absolvenţilor trebuie să devină criterii de performanţă ale universităţilor şi, în consecinţă, criterii de finanţare. Este nevoie de consolidarea relaţiilor dintre universităţi şi mediul socio-economic prin realizarea de proiecte comune de cercetare, aplicarea în practică a cercetărilor realizate de către comunităţile academice, proiecte finanţate din fonduri europene şi sistemul de educaţie care se ocupă de organizarea programelor de studii la fiecare nivel academic: licenţă, masterat şi doctorat. În vederea atragerii de cadre didactice competente în sistemul de învăţământ preuniversitar se impune oferirea de facilităţi cum ar fi: prime de instalare, dobânzi mici la achiziţia unei locuinţe, mai multe burse postdoctorale, o creştere a susţinerii financiare la publicarea unor articole, mai multe granturi de cercetare prin competiţie destinate tinerilor care urmează o carieră academică”, spune deputatul PSD Daniela Oteșanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe