|duminică, aprilie 21, 2019
  • Follow Us!

CET Govora are un comportament corect in relatiile cu toti partenerii contractuali. Un comunicat mult prea elegant pentru… nerusinarea polonezilor de la CIECH 

cet_govora_orizontal-640x320

Comunicat de presa CET Govora S.A. – 21.03.2019

 

CET Govora S.A. produce energie termica pentru clientii industriali aflati pe platforma chimica Ramnicu Valcea, fiind unic furnizor de abur industrial pentru Chimcomplex S.A. Borzesti – Sucursala Ramnicu Valcea si Ciech Soda Romania. Totodata, livreaza energie electrica catre Chimcomplex S.A. Borzesti – Sucursala Ramnicu Valcea si in Sistemul Energetic National si are in concesiune serviciul public de termoficare urbana in Municipiul Ramnicu Valcea, orasul Baile Olanesti si orasul Calimanesti, asigurand agentul termic de incalzire si apa calda menajera pentru populatie in sistem centralizat de termoficare urbana.

Prin Incheierea nr. 83 pronuntata la data de 09.05.2016 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei prevazuta de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa impotriva CET Govora, iar prin Hotararea nr. 766/03.12.2018, judecatorul sindic a aprobat Planul de redresare al CET Govora S.A.

Ordonanta 99/2000 cu privire la Comercializarea produselor si serviciilor de piata, la art.17 interzice vanzarea de produse in pierdere. Conform prevederilor ordonantei mentionate, este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 16 lit. a)–c), e)–i), precum si in cazul produselor aflate in pachete de servicii. Prin vanzare in pierdere, in sensul prezentei ordonante, se intelege orice vanzare la un pret egal sau inferior costului de achizitie/producere, astfel cum acesta este definit in reglementarile legale in vigoare.

In conformitate cu Raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la aparitia insolventei CET Govora S.A., una dintre aceste cauze a reprezentat-o livrarea de abur industrial catre Ciech Soda Romania sub costul de productie, in perioada 01.01.2007 – 31.07.2016.

Dupa intrarea in insolventa, CET Govora a adoptat o serie de masuri pentru eficientizarea activitatii atat in vederea reducerii costurilor, cat si pentru cresterea veniturilor. Una dintre aceste masuri a fost cresterea pretului pentru aburul industrial cu aproximativ 18% in luna septembrie 2016 fata de perioada anterioara si a vizat toti agentii economici de pe Platforma Industriala Ramnicu Valcea, nu doar Ciech Soda Romania.

O masura importanta adoptata in vederea redresarii societatii a fost si reducerea cheltuielilor cu forta de munca, prin disponibilizarea a aproximativ 500 de salariati in perioada mai 2016 – decembrie 2018. Schema de personal este eficientizata in permanenta, astfel in luna februarie 2019 s-a aprobat reorganizarea activitatii din cadrul societatii CET Govora, in sensul restrangerii acesteia, prin reducerea numarului de personal cu 156 de posturi.

Masurile de redresare adoptate in anii 2016 si 2017 au condus la stabilizarea situatiei economice a societatii CET Govora, aceasta inregistrand un profit de 18 milioane lei la sfarsitul anului 2017 comparativ cu pierderile de 96 milioane lei in anul 2015 si 1,9 milioane lei in anul 2016.

In prima parte a anului 2018 au avut loc grave alunecari de teren atat in incinta carierelor miniere, cat si pe traseul caii ferate pe care se face aprovizionarea cu carbune de la Berbesti/ Alunu la CET Govora, ceea ce a ingreunat exploatarea carierelor si aprovizionarea cu carbune a centralei. Reducerea cantitatii de carbune cu 500 mii tone a determinat modificarea schemei de functionare si pentru anumite perioade a presupus functionarea cu un cazan pe gaz in locul unui cazan pe carbune, implicand costuri mai mari pentru societate.

O alta influenta negativa asupra activitatii CET Govora o reprezinta cresterea pretului certificatelor EUA (CO2) la 24 euro/EUA, fata de 5,1 euro/EUA (CO2) cat a fost pretul unui certificat la negocierea pretului pentru aburul industrial livrat incepand cu septembrie 2016.

Cu toate ca s-au marit costurile de productie, CET Govora a mentinut pretul constant pentru aburul industrial pana la 31.12.2018 conform contractului incheiat in luna septembrie 2016, acesta fiind calculat in functie de costurile anului 2016.

Pentru stabilizarea situatiei, incepand cu 01.01.2019, s-a renegociat pretul astfel incat sa acopere costul de productie, in special cresterea de pret a certificatelor EUA. Si in aceasta situatie, pretul astfel negociat este inferior preturilor practicate de alti producatori de energie termica.

Reducerea productiei de abur prognozata pentru vara anului 2019 este conditionata de productia de carbune realizata in aceasta perioada, precum si de necesitatea constituirii stocului de iarna pentru furnizarea energiei termice catre clientii industriali, dar in primul rand pentru functionarea sistemului centralizat de termoficare urbana in iarna 2019-2020.

Daca CET Govora nu mentine pretul la nivelul costurilor, efectele asupra societatii si a Platformei Industriale Ramnicu Valcea sunt urmatoarele:

 neconformarea CET Govora la schema EU ETS (imposibilitatea achizitionarii certificatelor EUA/CO2) pentru anul 2018 si plata unei amenzi pentru neconformare in suma de 26 milioane euro, respectiv 100 euro/EUA nerestituit, ceea ce conduce la intrarea societatii in incapacitate de plata, fara posibilitati de redresare, si prin urmare aceasta se va afla in stare de faliment;implicatii asupra intregii activitati industriale de pe Platforma de Sud a orasului (Ciech Soda Romania, Chimcomplex S.A. Borzesti etc.), precum si asupra populatiei Municipiului Ramnicu Valcea, racordata majoritar la sistemul centralizat de termoficare urbana;inchiderea activitatii carierelor din Berbesti si Alunu din judetul Valcea (afecteaza economia si implicit populatia din 7 localitati de pe raza judetului Valcea: orasele Horezu si Berbesti, comunele Alunu, Sinesti, Slatioara, Polovragi, Mateesti);pierderea locurilor de munca a tuturor salariatilor CET Govora (aprox. 2.000 de angajati);inchiderea celorlalte societati de pe platforma industriala, avand in vedere ca CET Govora este furnizor unic de abur industrial (cele mai importante sunt Chimcomplex S.A. Borzesti, Ciech Soda Romania);pierderea locurilor de munca a salariatilor de pe Platforma Industriala (Chimcomplex S.A. Borzesti, Ciech Soda Romania), precum si a salariatilor furnizorilor de servicii pentru respectivele companii (aprox. 10.000 locuri de munca).

Mentionam ca in aceasta perioada, CET Govora si Ciech Soda Romania sunt in plin proces de negociere, contractul actual expirand la data de 31.03.2019. Ne intrebam in aceste conditii daca toate informatiile publicate in comunicatul Ciech Soda Romania sunt menite sa influenteze procesul de negociere in defavoarea CET Govora.

Dorim sa precizam ca CET Govora are un comportament corect in relatiile cu toti partenerii contractuali si isi doreste o colaborare sanatoasa si pe termen lung cu acestia.

 

 

Leave a Response