Vâlcea, cel mai frumos județ din România

miercuri, 20 martie 2019

 

 

Vâlcea reprezintă prin ochii călătorilor o oază de pace și liniște, păduri dense, pajiști alpine și domenii viticole importante,sunt semneledistinctive ale acestei destinații care este traversată de unul din cele mai importante râuri din România.

Pentru a vă oferi o imagine ce definește Vâlcea ca fiind cel mai frumos județ din România putem evidenția patrimoniul turistic ce utilizează pe deplin bogăția naturii dar și tradițiile vii care sunt prezentate la festivaluri și evenimente culturale.Împreună creazăun sentiment de apartenență, identitate și spirit comunitar.

  • Trei staţiuni balneare de interes national, având resurse ce le oferă autenticitate:
  • Băile Olăneștieste una dintre puținele localități din țară care întrunește în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local, și factorul hidromineral constituit din apele minerale; fiind și singurul loc din ţară unde se efectuează tratament antialergic, prin injecţii cu apă minerală sulfuroasă izotonă.
  • Călimănești-Căciulata, cea mai renumită stațiune balneo-climaterică de pe valea Oltului, este disponibilă pentru tratamente pe tot parcursul anului.Tratamentele naturale pentru diverse afecțiuni pornesc de la climatul blând, fără mari variații de temperatură și de la izvoare de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu. Acestea au fost descoperite în anul 1827 și au concentrație, compoziție chimică și temperatură variabile, fiind hipotonice.
  • Băile Govora, considerată una dintre cele mai bogate staţiuni în ape iodurate şi bromurate din lume, a doua din Europa; singura din ţară unde raportul dintre ionii negativi şi cei pozitivi este egal cu unu; stațiune specializată în tratarea afecțiunilor respiratorii, reumatismale şi endocrine

 

  • Cea mai largă varietate de ape minerale, unele cu caracter unicat în lume. Cunoscute încă din Antichitate pentru proprietăţile terapeutice, apele minerale medicinale sunt recomandate în prezent pentru tratarea unei game largi de afecţiuni, de la boli digestive şi nevoase până la afecţiuni ginecologice.Proprietăţile tămăduitoare ale apelor minerale se explică prin conţinutul ridicat de săruri minerale si oligoelemente, care sunt asimilate foarte repede de organismul bolnav. În funcţie de compoziţia chimică, apele minerale se clasifică în ape sulfuroase, calcice, cloruro-sodice sau magnezice, fiecare dintre acestea putând fi utilizate pentru tratarea mai multor afecţiuni.

 

  • Existența a două parcuri naționale:

Parcul Național Buila-Vânturarița, cel mai mic, dar și cel mai sălbatic parc naţional din România, cu o suprafaţă de 4186 ha;

- Parcul Național Cozia are o diversitate excepțională de plante și animale într-o zonă mică, cu specii rare de copaci și include două zone de pădure virgină – niciodată tăiate sau replantate cu alte specii. UNESCO declarând că cele două păduri din lemn de fag, sit al Patrimoniului Mondial.

  • Județul cu cele mai multe biserici, schituri și mănăstiri. În Vâlcea sunt mănăstiri la fel de celebre precum cele din nordul ţării. Mănăstirea Horezu, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, este ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Cozia - ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân, iar Mănăstirea Frăsinei - denumită şi „Athosul românesc”, este singura mănăstire din ţară unde se respectă canoanele de la „Sfântul Munte”, printre care şi acela care interzice accesul femeilor în zonă.

 

  • Mânăstirea Hurezi şi ceramica de Horezu fac parte din patrimoniul UNESCO. Printre mănăstirile monumente istorice, care împodobesc pământul românesc, Mănăstirea Hurezi esteconsiderate cel mai reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Ceramica de Horezu este un tip de ceramică românească, simbolul dominant în pictura vaselor este cocoșul, alături de figuri precum steaua, șarpele, copacul, peștele, soarele, spicul de grâu, pomul vieții și coada de păun, majoritatea simboluri creștine. Ceramica de Horezu este smălțuită și arsă de două ori.

 

  • Centrul de ceramică Olarieste cel mai important centru de ceramică smălţuită din România. Meşteşugul prelucrării lutului s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari care au reuşit sa-l menţină viu în vatra strămoşească, devenită acum strada Olari.Pe uliţa principală a satului se află ateliere de ceramică în care meşterii modelează argila cu aceeaşi măiestrie neîntrecută ca şi strămoşii lor.

 

  • Valea Oltuluieste un obiectiv turistic ideal pentru pasionații de natură și drumeții. Se mândreşte cu o istorie bogată, cu un peisaj mirific şi cu o intensă viaţă spirituală, ilustrată prin numărul impresionant de străvechi vetre monahale.

 

 

  • Salina Ocnele Mari, reprezintă cea mai importantă zonă de extragere a zăcămintelor de sare din județul Vâlcea; exploatarea sării începând pe vremea dacilor și continuă până în zilele noastre. A fost amenajată pentru vizitare, pentru turiștii care doresc să cunoască un loc deosebit. Zona de vizitare este amenajată la 225 de metri față de nivelul mării și se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.

 

  • Județul Vâlcea este străbătut pe o porțiune de aproximativ 20 de km, de cea mai înaltă șosea din România,Transalpina, cu punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m), unde se prezintă ca o "șosea de creastă". Drumul și-a luat numele de la latinescul "Transalpina" (țara de dincolo de munți), cum era numită în vechile texte și hărți latinești, și e supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1935, l-a inaugurat parcurgându-l el însuși împreună cu familia regală.

 

  • Existența unui muzeu natural, în aer liber, Muzeul Trovanților. Este o arie naturală protejată de lege, unde, turiştii pot admira nişte pietre unice în ţară şi în lume, care, spun localnicii, cresc şi se înmulţesc după fiecare ploaie. Sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri şi unor stratificaţii de gresii bogate în carbonat de calciu.

 

  • Domeniul Schiabil Transalpina, unul dintre cele mai mari și frumoase din țară, se întinde pe o suprafață de 7,5 km, fiind deservit de o telegondolă cu o lungime a traseului de 2,8 km, având o stație intermediară la cota 1850. Stația finală a telegondolei este situată la altitudinea de 1970 metri.

 

  • Un Muzeu Memorial important, este cel dedicat revoluționarului român Nicolae Bălcescu.Acesta se află în localitatea Valea Bălcească, satul de origine al familiei istoricului și patriotului român.În cele 11 încăperi ale conacului sunt organizate două expoziţii, una dedicată familiei – înaintaşi şi urmaşi – şi alta dedicată lui Nicolae Bălcescu. În afară de conacul construit în stil brâncovenesc cu influenţe gotice şi renaşcentiste, vizitatorii mai pot vedea biserica de lemn din Gâltofani, monument istoric strămutat aici în 1974, două expoziţii de artă contemporană – lucrări executate în cadrul taberelor de pictură organizate aici – şi parcul conacului.

 

  • Complexul Muzeal Măldărești a fost organizat într-un cadru natural pitoresc și reunește Culele Greceanu, Duca, precum și Casa Memorială I.G.Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii românești, în care se împletesc armonios elemente țărănești din zona cu elemente ale unor construcții cu caracter de fortificații. În ceea ce privește etimologia cuvântului „cula”, acesta derivă din turcescul „kule”, care desemnează un turn, iar în spațiul românesc definește, prin extensie, o locuință întărită în formă de turn, care are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj și retragerile succesive ale zidului în înălțime.

 

  • Drumul Vinului Vâlcean – Podgoria Drăgășani în Oltenia se află, datorită condițiilor geologice și climatice favorabile, între cele mai tradiționale și importante centre vini-viticole ale țării. Dealurile podgoriei, asemănătoare regiunii Toscana, cu expoziția pantelor în toate direcțiile, sunt compuse din soluri argilo-lutoase și brun roșcat, pe straturi de nisip, care apar uneori și la suprafață. Podgoria Drăgășani mai este denumită și „podgoria voievodală a Banilor Olteniei” și este celebră prin vinurile sale.

 

  • Vaideeni, comuna din judeţul Vâlcea în care tradiţia este păstrată cu sfinţenie. Majoritatea locuitorilor din Vaideeni sunt la origine crescători de animale. Fii de ciobani, “ungurenii” au colindat ţara-n lung şi lat, în timp ce plecau cu mioarele în transhumanţă.Tradiţia de peste şapte secole a ungurenilor este ca împreună cu copiii şi nepoţii, să se adune din toate colţurile ţării, în fiecare an, la Vaideeni, pentru a sărbători odată cu Sânzienele şi „Învârtita Dorului”, una dintre cele mai semnificative tradiţii ale locului.Pe 1 ianuarie, la Vaideeni mai are loc o manifestare culturală inedită, denumită „Balul oierilor”, prin intermediul căreia se încearcă păstrarea tradiţiilor populare ale ciobanilor din zonă. Ritualul se practică de peste 100 de ani, iar localnicii se pot bucura de un frumos festival românesc, cu cântece şi dansuri populare. Tinerii din zonă folosesc acest prilej şi pentru a-şi căuta perechea, multe căsătorii încheindu-se după acest bal.

 

Centrul National de Informare Turistica Valcea

Tel 0350521100 mail [email protected] adresa Tudor Vladimirescu nr 23. Fb. cniptvalcea. program zilnic 09.00-17.00

Cascada-Scorusu-sau-a-lui-Ciuca-Malaia-Valcii-Valcea-obiective-turistice-Valea-Oltului-Transalpina-Vidra-Voineasa-Romania-11 cocosul-de-hurez-targ-ceramica-horezu cula-maldarescu-horezu-valcea-01 d_10001-schitul-pahomie defileul-oltului-valcea genereaza-img getimage images (1) images lacul-malaia-valcea Muzeul-Satului-Valcea-28 Olanesti-640x640

ZL-Manastirea-Antim-Valcea-1_w2000_h1335_q100

Parc_Zavoi_RmValcea
statiunea-calimanesti Tony valcea VL-turism voineasa-valcea-1

.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe