|miercuri, iunie 19, 2019
  • Follow Us!

Din cauză că nu s-a aprobat bugetul, Consiliul Local a decis suplimentarea sumelor alocate în listele provizorii de investiții 

primaria-ramnicu-valcea-cladire-4-1

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 martie 2019, a aprobat suplimentarea sumelor alocate în listele provizorii de investiții pe acest an, din cauză că nu s-a aprobat bugetul. Concret, s-a modificat anexa nr. 1 – Lista provizorie a obiectivelor de investiţii pe anul 2019 – total surse de finanţare, aprobată prin din Hotărârea Consiliului Local nr. 6/2019, în sensul suplimentării acesteia cu suma de 3.338.000 lei, ajungând la valoarea totală de 9.744.500 lei – finanţare buget local, buget de stat şi credit BCR. De asemenea, s-a modificat anexa nr. 2 – „Lista provizorie a obiectivelor de investiţii pe anul 2019 finanţate din fonduri europene nerambursabile cofinanţate din bugetul local şi împrumut de trezorerie”, în sensul suplimentării acesteia cu suma de 9.116.700 lei, ajungând la valoarea totală de 13.331.700 lei – finanţare buget local, împrumut de trezorerie şi credit BCR. Prevederile prezentei hotărâri vor fi cuprinse în bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2019. Conform prevederilor din Legea 273/2006, dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

În luna ianuarie, Consiliul Local a aprobat prin Hotărârea nr. 6/2019, alocarea în listele de investiţii provizorii a sumei totale de 6.455.000 lei necesară pentru plata constructorilor (lucrări în continuare) şi asigurare credite de angajament pentru demarare proceduri de achiziţie la obiectivele noi. Ulterior, prin HCL nr. 44/19 februarie 2019 a fost suplimentată suma alocată în listele provizorii cu 4.166.500 lei, valoarea totală ajungând la 10.621.500 lei, pe surse de finanţare după cum urmează: buget local 10.086.500 lei, împrumut de trezorerie (cofinanţări) 535.000 lei. La această dată, s-a decis suplimentarea cu 12.454.700 lei a sumelor alocate în listele provizorii pentru investiţii pe anul 2019 din următoarele surse de finanţare: buget local 198.000 lei, buget de stat 600.000 lei, credit BCR 4.459.700 lei – tragere 2019, credit trezorerie 7.197.000 lei.

(Petre Coman)

Leave a Response