|luni, august 19, 2019
  • Follow Us!

Peștera cu perle, veritabil monument al naturii din Baile Olanesti 

201310022239-full

Peștera cu perle, un adevărat monument al naturii, a fost declarată arie naturală protejată de interes național. Rezervația naturală de tip speologic se află în orașul Băile Olănești, județul Vâlcea. 

Localizare 

Situată la o altitudine de 1.100 metri, Peștera cu perle se găsește în masivul Buila-Vânturariţa (Munții Căpățânii), în bazinul superior al pârâului Cheia. Buila – Vanturarita În ceea ce privește accesul către zona Cheile Cheii, loc care găzduiește și peștera, traseul se poate porni din satul Cheia, pe poteca nemarcată, situată pe malul stâng al pârâului Cheia.

Masivul Buila, izvor nesecat de frumuseți naturale

La nord de Râmnicu-Vâlcea, se înalță semeț Masivul Buila, ce domină între peisajul prin stâncile sale albe, învăluite în păduri de molid. Aici sunt înșiruite spectaculos turnuri, clăi, ace și strungi. Masivul Buila Meleagurile încă necunoscute industriei turistice, adăpostesc schituri și mănăstiri, fapt pentru care locul a fost numit masivul călugărilor. Masivul Buila, izvor nesecat de frumuseți naturale, a fost înzestrat cu numeroase forme de relief carstic, reprezentat cu succes prin chei, peșteri, avene și versanți.

Manastirea Patrunsa (Masivul Buila)

Unele dintre obiectivele de atracție ale zonei sunt cele peste 100 de peșteri, zece dintre acestea fiind deja declarate arii protejate. Peștera cu perle, veritabil monument al naturii Peștera cu perle reprezintă o cavernă, ce se remarcă în mod deosebit prin prezența unor mici concreţiuni, sub aspectul unor perle, de unde provine și denumirea. Acest monument al naturii adăpostește, de altfel, și fauna constituită din rămășițe fosile ale ursului de peșteră.

Perle de pestera (Pestera cu perle)

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Oltenia a fost inclus în Parcul Național Buila Vânturarița, situându-se în fond forestier privat, ce aparține Obștii Cheia-Olănești. Ce reprezintă, de fapt, perlele de peșteră? Perlele de peșteră reprezintă un tip diferit de speleoteme, care iau naștere prin picurare. Aceste minunății ale naturii pot apărea sub variate forme, începând de la cele cilindrice, până la cele sferice. Pestera cu perle Cu toate că majoritatea dintre acestea se prezintă cu un diametru mai mic de un centimetru, există cazuri în care micile agregate cristaline dispun de diametre cuprinse între între 1-10 centimetri, ajungând chiar și la 15 centimetri.

Perle de caverna

Pentru a se forma, perlele au nevoie de un nucleu, care, de cele mai multe ori, poate reprezenta fie o pietricică, un fragment de macaroane sau chiar un os de liliac. Pentru ca acesta să devină o formațiune independentă, fără sudarea de substrat, perla necesită o continuă mișcare. Acest fenomen poate avea loc și se întâmplă în momentul în care apa de picurare aterizează pe o astfel de perlă, depunând un strat nou de calcite, mișcând, totodată, concreţiunea prin lovirea puternică.

O altă modalitate în care perlele se pot prezența este cuibul. Cuiburile de perle de peșteră sunt adunate în excavațiile podelei, acompaniate de un curent de apă. Sudarea perlelor se evită, în acest caz, prin alimentarea și mișcarea acestora de către curentul de apă.

De vizitat în Cheile Cheii

Pe lângă Peștera cu perle, în Cheile Cheii pot fi vizitate alte peșteri la fel de interesante, declarate, la rândul lor, rezervații naturale. Este vorba despre Peștera Caprelor, Peștera Murgoci, Peștera cu Lac, Peștera Rac și Peștera Clopot.

Sursa: https://lataifas.ro/destinatii-turistice-unice/65091/pestera-cu-perle-veritabil-monument-al-naturii/

201310022239-full perle-de-caverna pestera_cu_perle s560x316_poza-perle-de-pestera

Peștera cu Perle

Peștera cu Perle
Categoria III IUCN (Monument al naturii)

Harta locului unde se află Peștera cu Perle

Harta locului unde se află Peștera cu Perle

Localizarea rezervației pe harta țării

Poziția Actual Valcea county CoA.pngJudețul Vâlcea 
 România
Cel mai apropiat oraș Băile Olănești
Coordonate 45°16′10″N 24°07′29″E45°16′10″N 24°07′29″E[1]
Suprafață 0,50 ha
Înființare 1983, declarat în 2000

Peștera cu Perle (monument al naturii) este o arie naturală protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al orașului Băile Olănești.[2]

Aria naturală aflată în Munții Căpățânii, la o altitudine de 1.100 m, în bazinul superior al râului Cheia, are o suprafață de 0,50 hectare și este inclusă în Parcul Național Buila-Vânturarița.

Rezervația narturală din abruptul Cheilor Cheii, declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate)[3], reprezintă o cavernă (peșteră) cu mai multe forme concreționare sub formă de perle, ce adăpostește faună constituită din resturi fosile de urs de peșteră.[4]

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_cu_Perle

Leave a Response