Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite, la Catedrala Arhiepiscopală

miercuri, 13 martie 2019

În a treia zi a primei săptămâni din Postul Sfintelor Paști, miercuri, 13 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte sfințite la altarul Catedralei Arhiepiscopale Sfântul Ierarh Nicolae  din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Înaltpreasfinția Sa a fost înconjurat de soborul de preoți și diaconi al Catedralei.

Potrivit rânduielilor liturgice, această zi este prima din Postul Sfintelor Paști în care este săvârșită Liturghia Darurilor înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, întrucât zilele de luni și marți sunt aliturgice, adică nu este săvârșită nici o Liturghie din cele trei ale cultului creștin ortodox. Biserica a rânduit ca în zilele de luni până vineri să fie săvârșită o slujbă de seară specifică Postului Mare pentru împărtășire cu scopul de a susține efortul duhovnicesc în lupta împotriva patimilor, dar și de a pregăti bucuria Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, precum se arată acest fapt în Rugăciunea Amvonului:

Stăpâne Atotţiitorule... ne-ai adus întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi trupurilor, spre înfrânarea poftelor şi spre nădejdea învierii... dă-ne şi nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără osândă să ajungem a ne închina şi sfintei Învieri...“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe