|vineri, mai 24, 2019
  • Follow Us!

Concursul județean Moralitate creștină 

image3

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și sub coordonarea doamnei Inspector Școlar General Andra Bică, marți, 12 martie, a avut loc la Colegiul Economic din Râmnicu-Vâlcea a IV-a ediție a Concursului județean Moralitate creștină.

Activitatea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, prin implicarea părintelui Bănuță Alexandru Cristian, consilier învățământ și activități cu tineretul și a doamnei Laura Lăcraru, inspector școlar pentru disciplina religie.

În cadrul Concursului județean Moralitate creștină au participat cinci echipaje de câte trei elevi de la liceele din județul Vâlcea.  Elevii au făcut aprecieri și evaluări, împărtășind experienţe pornind de la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Concursul a familiarizat elevii participanţi cu noţiunile moralei creştine, aducând o noutate în viaţa lor, prin dezvoltarea capacităţilor intuitive şi de adaptare.

În urma evaluării răspunsurilor elevilor participanți, s-au acordat următoarele premii:

  • Premiul I – Colegiul Național Gib Mihăescu din Drăgășani;
  • Premiul al II-lea – Colegiul Național Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea;
  • Premiul al III-lea – Colegiul Economic din Râmnicu-Vâlcea;
  • Mențiune – Liceul Tehnologic de Turism Călimănești;
  • Premiul special – Liceul George Țărnea din Băbeni.

La final, toți elevii au fost premiați pentru prezentarea deosebită a cunoștințelor și noțiunilor religios-morale învățate în cadrul orelor de religie, sub îndrumarea profesorilor coordonatori.

Leave a Response